Accident grav pe DN 1F

Magazin Salajean 29 noiembrie 2011 0

Accident grav pe DN 1FDoua persoane au fost ranite intr-un grav accident de circulatie petrecut sambata, pe DN 1F, intre localitatile Sarmasag si Bobota. Evenimentul rutier s-a produs din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum. Potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, conducatorul unui autoturism marca Renault, din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum umed, in curba, a pierdut controlul directiei de mers si a intrat in santul din dreapta drumului. In urma impactului, conducatoarea auto Viorica P., de 47 de ani, din Zalau, a fost ranita grav, iar pasagerul din dreapta fata a suferit leziuni usoare. Femeia a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau, unde a fost diagnosticata cu traumatism cranio-cerebral acut inchis si comotie cerebrala minora. A fost internata la Sectia de Chirurgie, unde va mai ramane sub supraveghere medicala.

Alte doua accidente de circulatie au avut loc, duminica dupa-amiaza, pe drumurile judetului. Unul dintre evenimente a avut loc in localitatea Halmasd, cand doi baieti, in varsta de 12 si respectiv 14 ani, aflati pe biciclete, din cauza asfaltului umed, au alunecat pe marginea drumului si au cazut in sant. Ambii au suferit leziuni usoare. Cateva ore mai tarziu, Viorica P., de 26 de ani, din Zalau, in timp ce conducea autoturismul marca Audi, pe strada Simion Barnutiu din municipiu, nu a acordat prioritate de trecere unei femei care se afla pe trecerea de pietoni marcata si semnalizata corespunzator. Pietonul a fost accidentat usor.

Hoti identificati de politisti

Doua persoane sunt cercetate de politisti pentru savarsirea infractiunilor de furt, dupa ce au fost identificate ca au sustras, zilele trecute, bani din locuintele unor salajeni. Intr-unul din cazuri, politistii au identificat un minor in varsta de 15 ani, din Chiesd, care, in data de 2 noiembrie, ar fi sustras suma de 1.000 de lei din locuinta unui consatean. In urma cercetarilor efectuate, oamenii legii au recuperat prejudiciul, minorul fiind cercetat pentru furt.

Un alt barbat in varsta de 29 de ani este cercetat de politisti pentru furt, dupa ce, in data de 12 noiembrie, a furat 200 de lei din locuinta unei femei din localitatea Sighetu Silvaniei. Si in acest caz, prejudiciul a fost recuperat, iar cercetarile continua cu autorul in stare de libertate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »