Accident de circulație între localitățile Vârșolț și Recea

Un accident de circulație, soldat cu rănirea ușoară a unui tânăr de 18 ani, a avut loc în cursul după-amiezii de vineri – 31 mai între localitățile Vârșolț și Recea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ Sălaj), din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că un adolescent de 18 ani, din comuna Sâg, în timp ce conducea autoturismul pe drumul comunal 74, între localitățile precizate, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Șimleu Silvaniei. În urma impactului, tânărul fost rănit ușor. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

2 Thoughts to “Accident de circulație între localitățile Vârșolț și Recea”

  1. Anonim

    Nu mai da+ti permise e conducere la toti taranii semianalfabeti!

    1. Ioan

      Dati permise de conducere doar la d-nii analfabeti !

Leave a Comment