Accident cu două victime la Bobota

Un accident de circulație, soldat cu două victime, a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie, în jurul orei 10.26, la ieșire din localitatea Bobota. La fața locului au ajuns pompierii de la punctul de lucru Sărmășag și două echipaje SMURD (Sărmășag și Zalău). Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, un autoturism, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului. Persoanele au ieșit din autoturism și au fost examinate de echipajul SMURD Sărmășag. Nu au fost grav rănite, însă au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Zalău pentru investigații suplimentare.

Alte articole

One Thought to “Accident cu două victime la Bobota”

  1. Anonim

    Toti cretineei ies la drum in prag de dimineata! Ce poleiul lui peste prajit a gasit si asta de a intrat ca tampitul in sant?

Leave a Comment