Accident cu două victime în apropiere de Hereclean

Un accident de circulație soldat cu două victime a avut loc sâmbătă, 9 decembrie a.c., la ora 13.45 pe DN 1H.  O tânără de 20 de ani conducea un autoturism din direcția Vîrșolț înspre Hereclean, iar la un moment dat, într-o curbă nu a adaptat viteza de deplasare, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma impactului, conducătoarea auto și o femeie de 44 de ani, pasager pe bancheta din dreapta spate în autoturism, au fost rănite ușor. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații.
Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

Leave a Comment