Accident cu doi morţi şi un rănit în Someş Odorhei

Două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alta a fost rănită grav, în urma unui accident de circulaţie petrecut joi, 23 ianuarie, între localităţile Jibou şi Someş Odorhei. Evenimentul rutier s-a petrecut, potrivit informaţiilor primite de la Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în jurul orei 8,40. Vinovat de producerea accidentului a fost un bărbat, în vârstă de 59 de ani, Isaia G., din Chechiş. Acesta, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe drumul judeţean 108, între cele două localităţi, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed. Bărbatul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Potrivit sursei citate, în urma impactului, şoferul din Chechiş şi pasagerul de pe bancheta din spate a autoturismului, Gheorghe R., în vârstă de 39 de ani, din Baia Mare, au decedat, iar celălalt pasager, Emil F. de 44 de ani, din Zalău, aflat pe scaunul din faţă dreapta, a suferit leziuni grave. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

One Thought to “Accident cu doi morţi şi un rănit în Someş Odorhei”

  1. cristi

    RIP…. pe sofer l-am cunoscut,am bunici in Chechis si statea la 2 case distanta

Leave a Comment