A murit sub balconul unui bloc din Zalău

Magazin Salajean 5 aprilie 2011 0

A murit sub balconul unui bloc din ZalăuUn tânăr în vârstă de 34 de ani a fost găsit fără suflare, duminică dimineaţa, de către agenţii comunitari, sub balconul unui bloc de locuinţe din municipiul Zalău. Deşi domiciliat în localitatea Aghireş, acesta îşi petrecea nopţile într-un adăpost improvizat sub balconul unui imobil din cartierul Dumbrava Nord.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Zalău, Lucian Trif, ne-a declarat că agenţii comunitari cunoşteau faptul că tânărul îşi petrecea nopţile în acel adăpost, motiv pentru care în dimineaţa zilei de duminică s-au dus la locul cu pricina pentru a-l alunga. Cadavrul a fost depistat, duminică dimineaţa, de către doi agenţi comunitari care desfăşurau activităţi de patrulare în zona Dumbrava Nord. Au fost anunţate imediat organele de poliţie pentru investigaţii amănunţite, a declarat Trif. Potrivit acestuia, de aproximativ o lună, decedatul a început să-şi petreacă nopţile sub balconul respectiv, refuzând să intre la Adăpostul de Noapte din Zalău. Mai mult, respectivul era consumator de substanţe halucinogene şi obişnuia să-şi câştige traiul cerşind.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii care au început cercetările. Conform celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, din primele cercetări nu există suspiciuni privind decesul tânărului Csaba L. Cadavrul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău în vederea efectuării necropsiei. Se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor în care a survenit decesul.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »