A fugit de la locul faptei

Mihaela Moldovan 3 decembrie 2012 1
A fugit de la locul faptei

 

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, duminică, în jurul orei 19, pe drumul judeţean 110B, între localităţile Ilişua şi Şimleu Silvaniei. Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că Ferencz C., în vârstă de 43 ani, din Ilişua, conducea autoturismul proprietate personală, când, din cauza neatenţiei, a accidentat grav un bărbat de 37 ani din Ilişua, care era întins pe partea carosabilă. Şoferul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, însă poliţiştii l-au găsit în scurt timp de la producerea evenimentului rutier. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul evidenţiind o îmbibaţie alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiuni multiple.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Mariana Ortelecan, a declarat că bărbatul accidentat la Ilişua a ajuns în Urgenţă cu traumatism toracic, cu multiple fracturi costale, cu contuzii şi plăgi, starea lui făcându-i pe medici să decidă spitalizarea sa în secţia Chirurgie.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Ion 4 decembrie 2012 at 14:52 - Reply

    Caligula imperator,
    Si-a numit calul senator
    Ungureanu mai sinistru
    Si-a numit Bo(u)de ministru.

Lasa un Raspuns »