A decedat la câteva ore de la accident

Magazin Salajean 16 mai 2011 0

A decedat la câteva ore de la accident

Femeia în vârstă de 73 de ani, din Zalău, accidentată în cursul săptămânii trecute pe trecerea de pietoni din zona Astralis din municipiu, s-a stins din viaţă la câteva ore de la producerea nefericitului eveniment. Şoferul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de omor din culpă şi riscă să ajungă la închisoare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, ne-a declarat că poliţiştii au fost sesizaţi, în cursul după-amiezii de joi, despre faptul că victima accidentului rutier petrecut în dimineaţa zilei a decedat în drum spre spitalul din Cluj. Prin urmare, pe numele tânărului de 24 de ani, din Zalău, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor din culpă, a afirmat Cristea.

Reamintim că accidentul de circulaţie s-a produs când un tânăr zălăuan, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazul, în zona Astralis, nu a acordat prioritate de trecere femeii în vârstă de 73 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a bătrânei, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Femeia a fost supusă mai multor investigaţii medicale, însă, în ciuda eforturilor depuse de echipa medicală, aceasta a decedat.

Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul ar putea ajunge după gratii, uciderea din culpă fiind pedepsită prin lege cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »