A dat lovitură după lovitură

Mihaela Oprea 10 ianuarie 2013 0
A dat lovitură după lovitură

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Marca, este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce, în primele zile din acest an a dat lovitură după lovitură în locuinţa unui consătean.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că, în perioada 1-9 ianuarie, în mod repetat şi pe timp de noapte, presupusul autor Vasile R. a pătruns prin efracţie în locuinţa unei persoane din sat de unde a sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de 1.500 de lei. Acesta a fost identificat miercuri de poliţiştii Postului de Poliţie Marca, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi a predat păgubitei.
Dacă va fi găsit vinovat, mărcanul riscă să petreacă următorii ani în spatele gratiilor, pedeapsa prevăzute de lege pentru infracţiunea de furt calificat fiind închisoarea de până la 15 ani.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »