A ajuns în spital din cauza unui şofer neatent

Magazin Salajean 28 iunie 2011 0

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 4, pe o trecere de pietoni din municipiu, în urma căruia un zălăuan în vârstă de 18 ani a ajuns în spital. Potrivit datelor furnizate de poliţişti, evenimentul rutier s-a produs când Vlad G., de 23 de ani, în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf, l-a accidentat grav pe Sebastian P., 18 ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Tânărul de 18 ani a fost transportat, pentru acordarea de îngrijiri medicale, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Din declaraţiile purtătorului de cuvânt al unităţii spitaliceşti menţionate, Codruţa Puşcaş, pacientul a fost adus în Unitatea de Primire a Urgenţelor la ora 4.30, prezentând hematom temporo-parietal, contuzie hemoragică parietală şi fractură de os fronto-parietal. A fost stabilizat în Urgenţe şi transferat la Clinica de Neuro-chirurgie din Cluj-Napoca.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »