9 Mai, sarbatorit si in Simleu Silvaniei

Magazin Salajean 11 mai 2009 0

9 Mai, sarbatorit si in Simleu Silvaniei

Ca in alte numeroase localitati din tara, comemorarea zilei de 9 Mai, Ziua Europei s-a desfasurat si la Simleu Silvaniei.

Intreaga manifestare s-a desfasurat in interiorul ansamblului ruinar al Cetatii Bathory, in proximitatea monumentului eroilor. Sarbatoarea zilei de 9 Mai a strans impreuna, numeroase oficialitati, invitati, grupuri de elevi si profesori si, nu in ultimul rand, cetateni ai orasului.

Directorul Centrului Cultural Simleu Silvaniei, Dumitru Corbeanu, a rostit un discurs edificator privind trecutul istoric al inaintasilor, cat si importanta acestei zile pentru poporul roman, fiind urmat de un scurt discurs al primarului urbei.

Slujba de pomenire a eroilor cazuti a fost celebrata de numeroase fete bisericesti apartinand cultelor ortodox si greco-catolic, iar elevi ai scolilor gimnaziale Silvania si Horea, au prezentat un frumos program artistic, cu deosebite valente istorice reprezentate prin cantec si poezie. Primarul urbei simleuane, Septimiu Catalin Turcas, alaturi de viceprimarul Radu Lazar si alti membri din cadrul Primariei, au depus coroane de flori, fiind secondati de cadre ale unitatilor militare din Simleu Silvaniei, membrii ai unitatilor de invatamant si de alte oficialitati apartinand altor institutii.

Evenimentul a culminat cu defilarea soldatilor din cadrul garnizoanelor simleuane pe ritmurile fanfarei militare.

Scurt istoric

In urma cu 132 de ani, la 9 Mai 1877, Adunarea Deputatilor a proclamat Independenta de stat a Romaniei, deschizand drumul spre recunoasterea internationala a dreptului natiunii romane de a-si decide singura soarta intre marile puteri europene.

Intrata in razboi, in primavara anlui 1877, Armata romana a triumfat pe campul de lupta, cucerind pe rand redutele otomane de la Plevna, Grivita, Opanez, Smardan si Vidin. Castigata cu jertfa a peste zece mii de ostasi, independenta tarii avea sa reprezinte un imbold moral pentru infaptuirea Marii Uniri de la 1918.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »