“Treziti-va ca au venit romanii!”

Magazin Salajean 9 august 2011 0

“Treziti-va ca au venit romanii!”

– interviu cu vaduva de razboi Maria State –

Iulia David: Buna ziua, d-na Maria State. Bine ati venit si ma bucur ca ati acceptat invitatia mea de a vorbi despre sotul dumneavoastra, veteran de razboi si despre amintirile acelor ani.

Maria State: Buna ziua, bine v-am gasit. Sper sa stiu ce sa va zic… pentru ca amintirile sunt atat de multe…

I.D.: Sa incepem cu inceputul! In ce an s-a nascut sotul dumneavoastra si dumneavoastra, in ce localitate si cum v-ati cunoscut?

M.S.: Sotul meu, Vasile State s-a nascut pe 24 mai 1921 in Humulesti, Targu-Neamt, deci nu era de prin partile locului. Eu m-am nascut in 1930 la Tasnad, in Satu-Mare. Ne-am cunoscut la Zalnoc, Vasile a fost secretar acolo, iar eu tocmai ma angajasem ca tanara functionara. Si ne-am casatorit in 1952 la Tasnad.

I.D.: Deci razboiul l-ati trait separat. Cum a fost razboiul pentru sotul dumneavoastra si pentru dumneavoastra? Unde va aflati, cum v-a marcat?

M.S.: Sotul meu stiu ca a fost incorporat in Moldova la 18 ani. Si a luptat la Tighina, in Basarabia. Au fost vremuri foarte grele. In 1945 i-a murit mama si el nu a fost la inmormantare pentru ca era pe front. Oricum a luptat cu vitejie, fara sa se gandeasca la bani sau ca va primi vreodata ceva pentru asta. A luptat pentru tara!

I.D.: Si dvs? Unde erati si in ce context v-a prins cel de-Al Doilea Razboi Mondial?

M.S.: Eu eram acasa, in satul Blaja, comuna Tasnad. Tata a fost luat prizonier de maghiari. Umblau atunci prin sat niste „jendarmi” cum le ziceam noi, unguri cu pene. Au venit, au batut la poarta, i-au spus tatei sa-si faca bagajul si l-au dus in vagoane de marfa spre destinatii necunoscute. Nu le-au dat nici apa pe tren nici mancare. Au fost folositi la munca fortata in lagare din Germania si Anglia. A revenit acasa in 1945 si a fost mare minune cand l-am revazut.

I.D.: Pentru dumneavoastra cum a fost razboiul?

M.S.: Noi, satenii, in fiecare seara ne retrageam intr-o vale. Se auzea bombardamentul de la Carei. Dar in 1944 s-au retras si ungurii si nemtii. Inainte de asta trageau cu gloante in porci, in gaini, sa nu ne ramana nimic de mancare. Imi amintesc cum a ascuns mama mea o roata de cas, ingropata in gunoi, si cum a strigat dupa ei:

-Bata-i Dumnezeu ca o vrut sa ne duca vitelul!

Ramasese un singur batran la noi pe strada. Restul erau femei si copii. Barbatii au fost dusi atunci la munca fortata si tinerii incorporati.

Atunci a iesit un ofiter neamt care a vorbit romaneste:

-Pfui, (si ne-a injurat urat de mama) ca voi, maine, poimaine o sa iesiti in strada si o sa strigati „Traiasca Romania Mare” si va plangeti ca va luam un vitel, da noi ce sa mancam?

In cateva zile a aparut armata romana. Preotul s-a dus cu ei la vanatoare si s-a mai adunat ceva de mancare. Atunci tin minte ca i-a explodat o teava de la pusca in mana si a ramas popa al nostru fara o mana de atunci. Dar au adus la oameni mancare si au sarbatorit victoria.

I.D.: Extraordinar, ce moment, s-a dus popa la vanatoare?

M.S.: Da, toti s-au dus, armata romana si popa, ca oamenii erau infometati si nu aveau ce sa manance. Si au adus vanat.

I.D.: Ce puteti spune despre vremurile acelea?

M.S.: Nu-i bine sa fie razboi. Sper sa nu mai fie in veci inca un razboi. Au ramas si dupa aceea grenade neexplodate si au mai murit trei, patru oameni de la noi din sat.

Un copil a gasit o grenada in curte, s-a jucat cu ea si a explodat. Altul era tanar, pe camp. La fel. Si doi, trei nemti sunt ingropati acolo. Au murit prizonieri. Nu stiu daca le-a pus cineva cruce sau daca stiau cum ii cheama. Au luat numai niste scanduri din gard, au facut niste sicrie improvizate si i-au ingropat. Dumnezeu sa-i ierte. Asa e cu razboiul.

I.D.: Ce alte amintiri mai vreti sa ne impartasiti legate de acele evenimente?

M.S.: Stiti…nu vreau sa fiu rea…chiar nu vreau, dar ungurii s-au comportat foarte urat cu populatia civila. Nu ne-au lasat sa vorbim macar romaneste. Si acuma cand ii vedem ca defileaza cu drapelul unguresc nu le zice nimeni nimic. Pe noi pentru o panglicuta cat palma pe care o pastra mama ascunsa printre fete de masa si plapuma, i-au batut pe niste oameni din sat pana la moarte.

I.D.: Cine facea asa ceva?

M.S.: Armata horthysta. Ii bateau si pe tinerii pe care ii luasera sa faca premilitarie. Multi s-au refugiat pentru ca ii bateau ca nu vroiau sa faca ce ziceau ei. Si acuma cand aud la televizor ca nu au drepturi…Cum nu au? Ca au de la gradinita si pana la universitate!

Noi daca indrazneam sa vorbim in romaneste la scoala invatatorul ne lovea cu un bici impletit din piele peste picioare. Si cu un metru peste mana. Ne punea sa stam cu spatele la harta si sa aratam cu mana in spate, fara sa ne uitam, unde este Budapesta pe harta si alte localitati si daca nu stiam ne plesnea. A fost foarte greu patru ani cat au fost ei la putere. Dar acestia de acum de la putere? Le dau atatea drepturi si ei nu stiu sa vorbeasca romaneste. Ne puneau la scoala sa invatam pe de rost poezii de Petofi Sandor. Le repetam mecanic fara sa stim ce inseamna. Dar ei cati stiu sa recite Eminescu?

I.D.: Unde ati lucrat dupa razboi?

M.S.: Am lucrat la Directia de Munca, Raionul Simleu, cum era atunci. Am facut dosare de pensionare pentru mineri.

Si vreau sa va spun ca au venit la mine unguri din Ip, care au luat apararea romanilor care au fost ucisi acolo. Si facusera inchisoare. Pentru ca le-au luat apararea acelori romani facusera inchisoare. Nu aveau documente pentru acea perioada. Si eu i-am ajutat si i-am sfatuit ce sa faca sa se poata si ei pensiona. Peste tot exista oameni! Si sa ma credeti, ne era frica sa nu ne reclame cineva la partid, ca i-am ajutat pe acei oameni.

I.D.: Impresionante istorii ale vremii. Cum ati primit vestea ca razboiul s-a terminat?

M.S.: (surade fericita, parca retraind acele clipe care i s-au fixat pentru totdeauna in memorie) Noaptea la 12 a venit cineva din sat si a strigat:

-Treziti-va ca au venit romanii!

A venit armata romana si a ocupat cazarma de la Tasnad. Si tot satul se bucura.

Dupa ce au venit romanii, nu am mai avut nicio hartie cu ce studii aveam. Invatatorul a fugit de frica, iar cataloagele au disparut. A trebuit sa dam diferente si examene ca sa putem obtine certificate de 7 clase.

I.D.: Ce mesaj aveti pentru tinerii din ziua de azi?

M.S.: Sa puna mana pe carte, sa invete. Sa se lase de droguri ca asta e moarte curata. Sa mai puna mana sa si munceasca. E drept ca nu prea sunt locuri de munca si multi sunt nevoiti sa plece peste hotare, dar trebuie intai sa doreasca sa munceasca.

I.D.: Ce mesaj le transmiteti guvernantilor?

M.S.: Sa fie buni romani!

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »