Şi Sălajul are eroii lui! Bucureştean salvat de la înec de un pompier sălăjean

Magazin Salajean 3 mai 2011 0

Şi Sălajul are eroii lui! Bucureştean salvat de la înec de un pompier sălăjean

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Bucureşti, a fost la un pas să-şi piardă viaţa în apele reci ale râului Someş, sâmbătă dimineaţa, după ce barca în care se afla cu un alt tânăr a fost răsturnată de valurile puternice. Acesta din urmă, îmbrăcat cu vesta de salvare, a reuşit să iasă teafăr la mal, însă prietenul său a fost înghiţit de ape. Din fericire, un pompier aflat în vacanţă la pescuit a văzut cele întâmplate şi a sărit în apă să-l salveze.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că incidentul s-a produs când doi angajaţi ai SC Brantax SRL Bucureşti, aflându-se într-o barcă pneumatică pe râul Someş, lângă Jibou, pentru executarea unor măsurători, au căzut în apă. Din cauza curenţilor puternici din apropierea digului, barca în care se aflau cei doi bărbaţi în vârstă de 23 şi 36 de ani, din Bucureşti, s-a răsturnat, aceştia căzând în râu. Purtând vestă de salvare, tânărul a reuşit să se salveze. Însă bucureşteanul de 36 de ani, fără echipament de protecţie adecvat, a fost luat de ape, a declarat purtătorul de cuvânt.

Întreaga scenă a fost văzută de pe margine de către un pompier aflat în vacanţă la pescuit, acesta riscându-şi viaţa pentru a-l salva pe bărbatul căzut în apă. Aflat în timpul liber la pescuit pe malul râului şi asistând la tragedia care se profila, sg. maj. Alin Boieş, subofiţer al Secţiei de Pompieri Jibou, a sărit în apă şi a scos victima pe mal, pe partea spre Rona. Pentru că victima nu mai respira, Alin Boieş i-a acordat primul ajutor punând în practică manevrele de resuscitare, reuşind să-l aducă în simţiri, a precizat Lucian Jacodi.

Bărbatul de 36 de ani a fost predat Serviciului de Ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău în vederea acordării de îngrijiri medicale. După cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti menţionate, Codruţa Puşcaş, bărbatul a fost diagnosticat cu encefalopatie hipoxică, fiindu-i afectat creierul din cauza lipsei de oxigen. A fost stabilizat hemodinamic şi respirator, fiindu-i recomandată internarea pentru a fi ţinut sub supraveghere medicală, a declarat Puşcaş. Bărbatul a refuzat însă spitalizarea.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »