Ziua Mortilor, traditie sau modernism?

Magazin Salajean 1 noiembrie 2010 0

Ziua Mortilor, cunoscuta drept luminatia, are o insemnatate aparte in ceea ce priveste comemorarea celor trecuti in nefiinta. Este o sarbatoare traditionala catolica, imprumutata de toti ardelenii, indiferent de apartenenta religioasa, cand se aprind luminari la mormintele celor dragi, lumina lor fiind menita sa calauzeasca sufletul in drumul spre vesnicie. In prezent, insa, Ziua Mortilor este mult mai spectaculoasa daca inseamna celebrarea Halloween-ului.

Preluata din cultura americana, aceasta zi este mai degraba o zi… de distractie. Copiii si tinerii se imbraca in cele mai inspaimantatoare fiinte sau nefiinte: vrajitori si vrajitoare, draci, varcolaci, mumii etc., unii petrecandu-si seara in cluburi, la petrecerile de Halloween, iar mai nou, unii mergand din usa in usa la colindat astfel imbracati.

Pusi insa sa aleaga intre credinta si distractie, tot mai multi tineri se indreapta spre cea aceasta din urma.

In lumea crestina, trecerea in nefiinta este considerata eveniment sacru si este cinstita in diferite feluri, in functie de confesiuni, natiuni, neamuri, comunitati si locuri. Cele mai stravechi obiceiuri de trecere de la viata lumeasca spre cea cereasca tin de legatura sufleteasca intre cei apropiati prin pomenirea acestora in rugaciuni si aprinderea unei lumanari la morminte, intr-o zi fixata anume. Se spune ca lumanarile aprinse in aceasta zi pe morminte vor lumina tot anul calea sufletelor.

Astfel, spre seara, strazile se umplu de oameni, imbracati frumos, cu flori si lumanari in mana, mergand spre cimitire. Mormintele, aranjate cu o zi inainte, sunt umplute de lumanari aprinse. Familiile celor morti merg cu o zi inainte la cimitir si fac curat, iar in ziua cu pricina se intalnesc cu totii in jurul mormantului si deapana amintiri.

Cel putin, asa era inainte. Cu totii eram miscati, in aceasta zi, de amintirile legate de apropiatii trecuti in nefiinta. Acum, nu multi mai pun pret pe traditie. Dovlecei, masti si petreceri in cluburi. Aceasta sunt principala atractie a tineretului de Ziua Mortilor sau, mai bine zis, de Halloween. Pregatindu-se inca dinainte cu o saptamana de distractie, fiecare imbraca in aceasta noapte costume infricosatoare, confectionate de mana lor sau inchiriate, sau acoperindu-si fetele cu masti. Toate acestea asigura o petrecere pe cinste pana in zorii zilei, cand vraja se rupe si totul revine la normal.

Printre toate acestea, cu parere de rau ma gandesc ca ne pierdem, incet dar sigur, identitatea, traditia, ceea ce suntem noi, romani cu credinta si cu frica lui Dumnezeu, renumiti (candva) pentru ospitalitate. Ne luptam pentru o gura de aer, pentru ceva care sa ne faca sa uitam de grija zilei de maine si uitam de toti si de toate, fie vii sau morti. Astfel ca, ajung sa ma intreb, ce inseamna data de 1 noiembrie: luminatia sau Haloween-ul, traditie sau modernism?

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »