Viziune basesciana

Magazin Salajean 21 noiembrie 2011 0

Povestea suspendarii presedintelui Traian Basescu risca sa se transforme in telenovela ultimului deceniu. Ca in basmul cu lupul, dupa ce societatea civila, presa si opozitia au cerut, in nenumarate randuri, decapitarea presedintelui, la aceasta ora, se pare ca nimeni nu mai are interesul sa sanctioneze derapajele lui Traian Basescu.

De aceasta data, Traian Basescu a comis-o destul de serios, facand abstractie de la anumite norme legale. Ce sa mai spunem de bunul simt?!

Indrumarea presedintelui catre magistrati, de a judeca dupa buget, obligandu-i pe acestia sa indice sursa de finantare pentru sentintele lor, mi se pare unul dintre cele mai grotesti sfaturi: Am o intrebare: cum se poate pune justitia in situatii atat de delicate, pentru ca nimeni nu are banii astia? E o veselie totala. De unde scoate Guvernul 9 miliarde de lei pentru a-si arata respectul fata de hotararile judecatoresti? Poate indicati si sursa de finantare, spunea Traian Basescu. Fara doar si poate, este cert ca presedintele isi doreste ca judecatorii sa dea sentinte in functie de situatia bugetului de stat. Ai bani, faci dreptate. Nu ai bani, dai solutii de criza. Potrivit lui Traian Basescu, dreptatea se face in functie de buget. Motiv pentru care, asa cum era de asteptat, revolta opiniei publice s-a ridicat la rangul declaratiei prezidentiale. Asa cum si magistratii au catalogat interventia lui Traian Basescu, este vorba despre un ton dictatorial, prin care judecatorii sunt chematii sa faca ordine dupa bugetul incropit de Boc pe genunchi.

Fara sa comentam reactiile lui Victor Ponta si Crin Antonescu, observam cu usurinta ca judecata lui Traian Basescu este atat de solomoniana, incat inteleptii lumii ar putea lua, saptamana de saptamana, lectii de sapienta de la megafonul Cotroceniului. Cand prezidentiabilul avea nevoie de voturi, nu ii tremura deloc mana cand semna majorarea salariilor profesorilor, a pensiilor etc. Insa, din momentul in care a constientizat ca nu mai are nimic de pierdut, ca toata constructia sa politica se naruie sub propria-i greutate, Traian Basescu intoarce tunurile exact inspre cei care l-au sustinut. Aceasta este, din nefericire, singura viziune a presedintelui. Viziune la care achieseaza, fara sa clipeasca, toti acolitii sai. Si nu sunt putini…

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »