Vacantele si turismul

Magazin Salajean 9 decembrie 2010 0

In plina criza economica, tocmai acum cand romanul a ajuns sa-si coase gura buzunarului, nemaiavand ce pune in el, ministrul invatamantului ticluieste o noua inventie: sa schimbe vacantele copiilor si sa faca profit in domeniul turismului. Chiar daca planul sau inca nu e prea bine buchisit, demasca un fel de complot, in care bietii scolari vor fi pe post de unelte.

Vacantele copiilor ar putea sa fie in perioade diferite, nu toate deodata, ca pana acum. Funeriu justifica aceasta gandire, prin aceea ca nu ar mai fi ambuteiaje in transport si ca ar ajuta foarte mult in turism. In acelasi timp, ministrul mai bate moneda si pe prelungirea vacantei de iarna, in detrimentul celei de vara, spunand ca s-ar evita astfel absenteismul scolar, cauzat de conditiile meteo si s-ar reduce cheltuielile cu incalzirea. Sigur ca o vacanta de iarna cu ceva mai lunga ar fi binevenita si nu doar pentru ca s-ar face economii, ci mai ales pentru cei mici, care abia apuca sa se bucure de sarbatori, de zilele libere.

Dar, de la a prelungi timpul de relaxare al elevilor si pana la a modifica, dupa cine-stie ce calendar, perioadele de vacanta, e cale lunga. Vom ajunge sa facem lobby la usa ministrului pentru ca judetul nostru sa aiba perioade de vacanta rezonabile? Ori vom pati la fel ca si la imparteala fondurilor pentru investitii de la bugetul de stat, care s-au dus cu predilectie spre o anumita parte a tarii?

Nu putem decat sa credem ca ministrul Funeriu traieste ca-n basme si nu vede realitatea din fata ochilor. Ori nu vrea s-o vada. Se pare ca domnia sa are o foarte buna parere despre populatia acestei tari, despre parintii scolarilor sai daca isi imagineaza ca ei au te miri ce bani pentru vacante. Oare cum de nu i-a trecut prin cap, la o asa profunda gandire pe care o are fata de copiii altora, sa uneasca Ministerul Invatamantului cu cel al Turismului si sa se puna mare sef? Ce de economii s-ar face atunci si, cu siguranta, ar fi mult mai usor de asezonat vacantele elevilor cu turismul.

Oare ce mai pot inventa cei de la Bucuresti, ca peste structura anului scolar cu trei trimestre au sarit, nemaifiind buna. Au inventat vacante in februarie si noiembrie, si poate ne-or duce copiii la scoala in iulie si august cand le fierb creierii in cap de dragul economiilor ori al turismului. Sa ne mai miram, cu atatea schimbari care au bulversat ultimele generatii de elevi, ca avem copiii nepregatiti, care de-abia stiu scrie si socoti? Dar cu certitudine nu ne trebuie in tara noastra oameni cu pregatire, ca ar sti prea multe si le-ar da de furca guvernantilor care nu si-ar mai putea face mendrele.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »