Unii cu paguba, alţii cu… mierea

Adela Farkas 30 august 2012 0
Unii cu paguba, alţii cu… mierea

 

Cel mai elementar serviciu public de care se bucură zălăuanul, acela de a avea apă la robinet, în casa lui, este o distracţie cu dichis. Pentru unii. Spun asta pentru că, după zeci de ani, urbea noastră s-a procopsit cu o nouă iniţiativă legislativă care a trebuit să fie aplicată ca la carte, iar argumente pentru introducerea pe piaţa locală a normativelor invocau oraşele cu vechi tradiţii în serviciile de furnizarea apei. De la mic la mare, zălăuanii s-au aliniat la solicitările furnizorului, de altfel, unic pe piaţă, şi au semnat noile contracte. Explicaţiile erau foarte frumoase, justificările foarte solide, numai că modalitatea de aplicare era a la Pilat din Pont. Cei care erau răspunzători de aceste servicii s-au spălat elegant pe mâini de cei mulţi. Plata facturilor a căzut în sarcina câte unui reprezentant care pe principiul din uşă-n uşă adună banii pentru apă şi-i duce la casieria unităţii. Ce se întâmplă însă dincolo de bani, pe nimeni nu mai interesează. Mecanismul de colectare de la locatari a contravalorii facturilor este unul extrem de fragil la Zalău. Numărul celor care au acest job şi sunt în deplină legalitate este extrem de mic. Majoritatea aşa-zişilor şefi de scară sunt fie oportunişti, fie indivizi care au acceptat temporar şi la rugăminţile vecinilor să presteze această muncă, care teoretic nu pare să fie foarte grea. Doar că sărăcia şi educaţia fac din român neom. Şi din cel care este plătitor şi din cel care strânge banii. Pe cine mai interesează dacă şeful de scară strânge banii cu chitanţă? De ce s-ar obosi reprezentanul blocului să rupă chitanţă când se poate înţelege cu vecinii săi şi când există încredere deplină? Atâta doar că încrederea nu ţine de cald întotdeauna. Dar cui să-i pese că aceia care umblă la borcanul cu miere se ling pe degete ori chiar pleacă cu tot borcanul? Important a fost să se găsească o modalitate de a colecta bani, astfel încât furnizorii să se vadă cu facturile achitate la zi. Indiferenţa celor îndreptăţiţi să vegheze la respectarea legilor nu face decât să-l expună riscului de a fi înşelat pe beneficiar, şi totodată, de a încuraja afacerile din bani mărunţi. “Pilaţii” vremurilor noastre spun însă că nu ştiu cine ar trebui să-i apere pe locatari, şi chiar îi admonestează explicând că a fost alegerea lor. Ei îi îndrumă pe cei păgubiţi să sesizeze organele de ordine sau instanţele, demers care de cele mai multe ori eşuează, din varii motive, fără niciun rezultat. În final, clientul rămâne cu paguba, iar şeful de scară, negustor cinstit.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »