Un nou spectacol

Magazin Salajean 12 ianuarie 2007 0

Recent, Parchetul General a tinut o conferinta de presa pentru ca jurnalistii sa afle si sa scrie despre cum a descoperit si lichidat binecunoscuta institutie a regimului Basescu o banda de traficanti de Aur Dacic.

Jurnalistii prezenti, de fapt, fatuce, au aflat si-au notat in maculatoarele lor flenduroase, cu pixurile lor de unica folosinta, vorbele numitului Marius Iacob, promovat stab de eterna Monica Macovei, si, intoarse in redactie, au scris si publicat articole despre asa zisa Afacere Aurul Dacic.

Citind presa de a doua zi de dupa conferinta, ramai uluit de usurinta cu care presa romana, zisa independenta si, mai nou, zisa europeana, poate fi manipulata de catre primul smecher intalnit la prima taraba a talciocului nostru democratic.

Toate ziarele au consemnat declaratia lui Marius Iacob, potrivit careia in dosar apar si numele lui Adrian Nastase si Dan Iosif.

Nimeni nu l-a intrebat pe domnul procuror, molipsit si el de holera vedetismului mediatic, ce-au facut cei doi in cazul Bratarilor dacice si, mai ales, ce probe sunt impotriva lor.

Admitand ca fatucele, intimidate de maretia vultureasca a unui procuror, n-au indraznit sa-l atinga nici macar cu o intrebare.

De ce nu si-au pus intrebarile de mai sus cand au redactat articolele?

Pentru ca un ziarist ce-si zice nu numai profesionist, dar si european, are intiparita in zestrea genetica a meseriei scepticismul fata de anchetele oficiale.

Un scepticism care trebuie sa devina dominanta a personalitatii gazetaresti in Romania regimului Basescu, marcat de folosirea Parchetului General si a DNA ca unelte ale rafuieli politice.

Daca ar fi functionat acest scepticism, cititorii ar fi aflat cateva lucruri in stare sa nasca si sa infloreasca din plin convingerea ca reuniunea cu presa a fost un simplul montaj literar-artistic.

Astfel:

a) Adrian Nastase si Dan Iosif au fost selectati dintr-o lista mai lunga de suspecti de a fi cumparat asa-zisele bratari dacice de la contrabandisti.

Sunt trecuti in documentele Parchetului, desi intr-o maniera fantezista, si numele lui Ioan Talpes, Ovidiu Tender, Sergiu Nicolaescu.

De ce n-au fost ele amintite?

Pentru ca scopul conferintei de presa a fost acela de a-i mai da o lovitura mediatica lui Adrian Nastase.

b) Singura proba de la dosar e o declaratie de basm la gura sobei a unui martor caruia procurorul Augustin Lazar i-a schimbat identitatea. De basm, deoarece respectivul zice asa, in treacat, ca ar fi auzit el, pe ici pe colo, ca Adrian Nastase ar fi cumparat o bratara si ar fi vandut-o

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »