Toxinele ce-au pus pe butuci economia României

Andreea Vilcovschi 21 martie 2013 1
Toxinele ce-au pus pe butuci economia României

Peşte? Nu, pentru că are paraziţi. Lapte? Nu, că-i plin de substanţe cancerigene. Carne de vită? Nu, că poate-i de cal. Carne de curcan? Nici de-asta, că are reziduuri de antibiotice. Carne de pui? Poate are salmonella.

Şi-atunci, ce să mai mâncăm? În ultima perioadă, am fost bombardaţi de informaţii care mai de care mai înspăimântătoare, care plasau produsele româneşti în mijlocul diverselor scandaluri alimentare şi care nu au făcut altceva decât să zguduie economia ţării. De când cu toate aceste alimente contaminate, producătorii şi procesatorii autohtoni înregistrează pierderi considerabile, în condiţiile în care străinii se gândesc de două ori înainte să cumpere carne de la animale crescute în România.

Producătorii retrag masiv de pe rafturile magazinelor alimente asupra cărora planează suspiciunea că ar conţine substanţe nocive pentru sănătatea consumatorilor.

În tot acest răstimp, autorităţile sanitar-vetarinare, adică tocmai acelea care sunt plătite din banul public ca să-i păzească pe consumatori de alimentele periculoase, au dovedit că nu au capacitatea de a gestiona o problemă mai… altfel. Mihai Ţurcanu, şeful de atunci al ANSVSA, a ieşit public cu informaţia potrivit căreia inspectorii au depistat 80 de tone de lapte infestat cu aflatoxină. Fără a da numele companiilor “cu bube” şi fără a menţiona dacă laptele cu aflatoxină a ajuns pe rafturi, Ţurcanu nu a reuşit nimic altceva decât să creeze panică în rândul consumatorilor, care nu mai ştiau ce lapte pot consuma şi de care trebuie să se ferească.

Nici la nivel local, lucrurile nu au arătat mai bine, nu de alta dar factorii responsabili nu s-au sinchisit să comunice consumatorilor dacă pot ori nu să bea liniştiţi laptele din magazine ori de pot consuma fără grijă carne de vită.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care produse fără nici urmă de toxină, dar made in Romania, au expirat pe rafturi, în timp ce românii au dat iama la cele aduse de pe meleaguri străine. În aceste condiţii, nu este de mirare că producătorii şi procesatorii s-au plâns de scăderea vânzărilor cu circa 40 la sută. De cealaltă parte, vecinii României au ieşit câştigători, ştiut fiind faptul că Europa ne doreşte importatori, nicidecum exportatori. Scandalurile în care a fost implicată ţara noastră – majoritatea create artificial – au făcut ca o bucăţică din industria laptelui să treacă mâinile corporaţiilor străine

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 21 martie 2013 at 07:30 - Reply

    tu sa mananci, ce mananci de obicei,stii tu.

Lasa un Raspuns »