The Talented Mr. Ponta

Magazin Salajean 22 iulie 2011 0

Daca nu te informezi si daca nu o iei putin metodic poti considera ca declaratiile unor politicieni sunt aproximativ de bun-simt. Ma refer la Ponta, Victor Ponta. Si la darea dumnealui cu parerea in urma publicarii de catre Comisia Europeana a Raportului anual pe justitie din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV).

Domnul Ponta interpreteaza principalele concluzii ale acestui raport intr-un sistem de criptare personal din care deduce ca raportul ar fi o critica la adresa adversarilor sai politici. Nici prin breton nu-i trece dumnealui ideea ca, pe alocuri, ar fi vorba chiar de mentorul sau, nepotul matusii. Sau nici macar nu-l intereseaza, deoarece telespectatorul roman este superficial, neinformat, uituc, picat la bac sau care ar fi trebuit sa fie picat la bac in anii anteriori. Minoritatea informata, care nu vrea sa fie admisa la facultate pe baza diplomei de absolvire a gradinitei, nu face parte din publicul tinta al mesajelor domnului Ponta.

Raportul contine nouasprezece recomandari, iar una dintre cele cu conotatie negativa se refera la grabirea proceselor de inalta coruptie pentru a nu se prescrie faptele. Cine este campionul amanarilor si al termenelor, cel care spera sa scape de problema termopanelor prin prescriptie – cum ii sta bine unui „fost” – sau prin revenirea la putere, bazat pe faptul ca poporul este suparat pe criza si pe masurile de austeritate?

Mai mult, toate recomandarile cu iz critic au legatura cu oamenii partidului domnului Ponta. Doar la doua dintre acestea imparte dojana cu partidul aflat la putere: neaplicarea celor patru coduri si imunitatea parlamentara prea extinsa.

DNA, constant atacat si criticat de catre Ponta, este in continuare apreciat si laudat de Comisia Europeana.

ANI, alta tinta preferata a lui Ponta este apreciata in raport si se cere sa se aplice sanctiuni disuasive in urma constatarilor sale.

Confiscarea averilor care nu se pot justifica este o cerinta clara a CE care solicita un angajament din partea Romaniei. Pai, ce te faci cu presedintele de onoare al domnului Ponta, care considera ca ce-ai furat fara sa fii prins este avere dobandita corect, care nu trebuie justificata, ba chiar este nevoie ca aberatia sa fie scrisa in Constitutie?

Comicul domn Ponta se comporta ca un fan dinamovist care se alatura marsului galeriei steliste pe bulevardele capitalei tipand din toti rarunchii „Hai Steaua!” de frica sa nu ia bataie. Zice si el ca nu este reforma in justitie. Dar reforma cine o face? DNA si ANI, pe care nu-i are la inima, si nu o face CSM – controlat fatis de ai lui pana de curand – impreuna cu ICCJ care blocheaza aproape tot ce tine de reforma asteptand venirea la putere a domnului Ponta. Mai spune ca opozitia sustine masurile cerute de CE in raport. Am explicat deja cum le sustine. Altundeva este tupeul si obraznicia. Cum adica „le sustine”? Ponta nu stie ca am aderat la UE sub rezerva monitorizarii pe justitie? Nu stie ca am aderat la UE aproape prin consens national? Mai clar, toti cetatenii romani au vrut in UE si au promis ca vor si ei o justitie cum vrea UE. Domnul Ponta a fost de alta parere atunci si abia de acum inainte se va da pe brazda?

Ponta spunea in 2009 despre raportul pe justitie al Comisiei Europene :V-am spus si din februarie. Ei vorbesc despre niste lucruri, sunt niste functionari acolo care scriu. Noi traim in Romania si stim care e justitia din Romania. O sa cititi raportul si o sa credeti ca se vorbeste despre alta tara. N-are nicio valoare, este zero pentru justitia din Romania.”

Cineva sa-i explice acestui personaj mixat din Mao, Gavroche si Che Guevara ca Romania a vrut in UE si nu UE a vrut sa se integreze in Romania si-n realitatile ei ciudate pe care le apara si le invoca talentatul domn Ponta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »