Alexandru Lăpuşan
Acumulările cantitative duc la transformări calitative, regulă demonstrată de lumea ştiinţei şi preluată (inclusiv) de sociologi pentru fundamentarea evoluţiei societăţii omeneşti. Promotorii comunismului au uzat din plin de această idee pentru a demonstra superioritatea orânduirii ce se apropie cel mai mult de regulile regatului cerurilor. Aşa cum şi-l închipuiau ei. Încerc o analiză a scenei noastre politice, simţind parcă acumularea unor tensiuni care vor determina schimbări fundamentale. Sau, ca altădată, va urma doar un fâsss după care presiunea va reveni la normalul mediocricităţii cu care ne-am obişnuit. Finalizarea congreselor principalelor partide a definit piesele de pe tabla politică pentru cel puţin orizontul alegerilor prezidenţiale. Lucrurile s-au consolidat în variantele previzibile. Cum se vor mişca ele, ce combinaţii, cât de normale, logice şi durabile vor fi acestea sunt întrebări care evident ne frământă. Prima grupare politică analizată este PSD-ul. Ponta şi echipa lui a reuşit să se consolideze în urma congresului. Poate cu unele remarci, printre care şi revenirea Grupului de la Cluj (pentru a câta oară?) în prim-plan. În politică, în general, dacă reuşeşti să-ţi demonstrezi incapacitatea nu ţi se oferă şi alte ocazii pentru aceleaşi rateuri. Excepţia acestui caz este foarte interesantă şi merită analizată. Nu acum. Liderul PSD, Ponta, prea puştan în pornirile anterioare, odată conectat la principiile şi interesele forţelor politice europene, dorind să contribuie la construcţia unei atmosfere „respirabile” în republică, are nişte atitudini interesante. Atunci când o forţă nu este capabilă să-şi înlăture rivala, soluţia inteligentă este coabitarea. Cu suficientă inteligenţă şi curaj Ponta a adoptat această atitudine în relaţia cu Preşedinţia. Din păcate coloanele PSD-iste acceptă dar nu înţeleg mare lucru din ceea ce se întâmplă. În acest context, Iliescu şi Năstase şi-au dovedit încă o dată clasa de mari politicieni adoptând o atitudine de suport pentru liderul PSD-ist. Eliminarea unor tensiuni interne şi consolidarea puterii PSD pe piaţa politică se va produce doar atunci cand va îndrăzni să scoată un candidat propriu la prezidenţiale. Altfel, o cădere ireversibilă nu mai poate fi evitată. În cadrul USL, PSD-ul este în conflicte cu toţi partenerii. Cu PNL, de la tema numirii procurorilor (inclusiv a procurorului general), numirea ministrului justiţiei dar mai ales în legătură cu introducerea taxei de solidaritate (etapă premergătoare introducerii impozitului progresiv), există o vrajbă continuă. Evident motivul este susţinerea de către PSD a candidaturii lui Crin la prezidenţiale. Situaţie din ce în ce mai incertă! O curiozitate o reprezintă relaţia PSD cu PC-ul, partid politic membru al USL şi aliat cu PNL-ul în cadrul Alianţei de centru-dreapta. Relaţia personală a lui Constantin, ministrul agriculturii, cu Victor Ponta nu reuşeşte să atenueze tensiunile din cadrul PSD legate de politica de expansiune a PC. Extinderea PC în teritoriu utilizând pârghiile administrative ale MADR, dezvoltarea unor sedii (vezi Timişoara) în locaţii prea aproape de DGA judeţene, deranjează serios coabitarea PSD-PC. Ca o punere la punct poate fi interpretată solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale ca fosta măsură 322 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, să fie transferată perioada 2014-2020 la Ministerul Dezvoltării Regionale. Zece milioane de euro şi o relaţie importantă cu primarii vor trece în gestionarea ministerului lui Dragnea. Disfuncţionalităţile PSD-PC au fost zdruncinate foarte serios şi de senatoarea Cristina Anghel, prin declaraţii extrem de acide la adresa guvernului. Evident, ea doar o fi citit criticile elaborate în adevăratele centre de comandă ale politicii PC-iste. Despre PDL, deocamdată numai de bine. Dacă avem în vedere o posibilă combinaţie PNL-PC-PDL şi mai ales oricare… altele, aranjamente politice mult mai stabile ar putea apărea în ofertele politice viitoare. La guvernare însă nimic fără PSD!
