Țarul Noii Ordini Mondiale

Alexandru Lăpuşan
Zilele trecute am urmărit un interviu foarte interesant cu Mihail Gorbaciov. Nu am fost și nu sunt un admirator al marilor realizări din est și, poate, de aceea nu ma pot lăuda că știu foarte multe despre ruși. Bunica mea îmi spunea că atunci când nemții se retrăgeau (la sfârșitul războiului), în sat lucrurile erau aproape normale, însă când au venit rușii muierile au stat săptămâni în mijlocul pădurii de frica lor. Nici despre Gorbaciov nu știam prea multe. Câteva variante ale certurilor cu Ceaușescu, restul…ceață! Imi aduc însă aminte de Larisa, o femeie frumoasă, distinsă… Am urmărit, cu sufletul la gură, interviul lui Gorbaciov, luat de o franțuzoaică. Am incercat să-l caut zilele următoare, că doar doar l-oi găsi înregistrat pe undeva, însă nici vorbă. Recunosc că, ce a spus și cum a spus, m-a acaparat de tot. Pentru unii Gorbaciov este marele trădător care a făcut praf URSS, pentru alții este cel care a îndrăznit să întroducă reformele democratice în trupul aflat deja în fibrilații al imperiului sovietic. Eu cred că poate să i se atribuie rolul de starter într-o nouă cursă (poate și ultima) de rearanjare a relațiilor mondiale. În perioada 1985-1991 cât Gorbaciov a fost diriguitorul imperiului sovietic, a reușit să impună schimbări fundamentale. Politica internă bazată pe glasnosti (transparență) și perestroika (reconstrucție) a contribuit la schimbarea din temelii a gandirii totalitare. Glasnosti era generator de libertate, democrație, iar perestroika ducea către apariția sectorului privat, separarea relației dintre partid și guvern, etc. Situația economică a URSS, care sleită de războiul din Afganistan și cursa înarmărilor, demonstra că sistemul era pe panta coborâtoare a curbei lui Gauss. Dacă glasnosti a fost acceptat de populație, situația economică și mai ales lipsa hranei, corupția, etc, a determinat pierderea suportului popular în favoarea reformelor. Dezastrul de la Cernobîl (1986) pe de o parte și pierderile la buget din cauza restrângerii producției de alcool și a reorganizării economiei au amplificat problemele economice și sociale. Pe acest fond mișcările de independență ale popoarelor uniunii au explodat. Primele au fost republicile de la Baltica, însa, la 22 septembrie 1991, nouă republici (printre care și Moldova) își declară independența. Procesul care în marile imperii coloniale a început în urmă cu 200 de ani se declanșază și în imperiul sovietic. Și datorită manevrelor lui Elțin, Gorbaciov se află la sfârșitul lui 1991 în postura de a nu mai controla situația și demisionează, destrămarea oficială a URSS înregistrându-se cu 1 ianuarie 1992. Politica internă a lui Gorbaciov a impus o schimbare de atitudine și în politica externă a URSS. În aprilie 1985 suspendă amplasarea rachetelor SS-20 în Europa, aratând o deschidere totală pentru colaborarea în domeniul controlului armamentelor. În 11 octombrie 1986 începe discuțiile, iar la 8 decembrie 1987 semnează cu președintele american Ronald Reagan sfarșitul cursei înarmărilor și al Războiului Rece. A fost una dintre cele mai mari realizări și pentru aceasta Gorbaciov a primit premiul Nobel pentru Pace (15 octombrie 1990). În 1988 permite statelor din pactul de la Varșovia să-și hotărască politica internă. A fost semnalul de declanșare a revoluțiilor de catifea în toate țările alianței. Numai la noi a fost sânge.// Disparitia imperiului sovietic pare a fi cauza principală care a determinat declanșarea crizei mondiale… Acutizată, la noi, criza economică animă dorința unora de a redesena harta acestei părți de lume. Atunci, în decembrie 1989, Gorbaciov și-ar fi dorit un partener de discuție însă… nu a avut. Oare , la o adică, țarul Putin ar putea avea?