Ţara păcălicilor

Andreea Vilcovschi 31 ianuarie 2013 2
Ţara păcălicilor

Pentru a chiuli legal de la serviciu încă un an, mămicile nu se dau în lături de la a-şi declara pruncii ca sufenzi de diverse dizabilităţi. În unele judeţe din ţară, numărul celor care au solicitat prelungirea cu un an a concediului de maternitate a explodat în decursul unui an. Mamele acceptă să-şi tărăie pruncii prin spitale, să umfle buzunarele medicilor, doar pentru a ajunge în posesia unui certificat de handicap care să-i permită să mai stea un an acasă. Evident, pe banii statului.

Toată această procedură este imposibilă fără complicitatea unor doctori, care, pentru suma potrivită, sunt dispuşi să elibereze certificate medicale false. Cu cât mai multe afecţiuni trecute la rubrica “diagnostic”, cu atât mai bine. Nu de alta, dar un diagnostic nu foarte bine conturat poate atrage un răspuns negativ din partea comisiei care decide dacă minorul primeşte ori ba mult râvnitul certificat de handicap.

Astfel, mama care fentează legea se alege nu doar cu indemnizaţia de îngrijire a copilului, ci şi cu o alocaţie de patru ori mai mare decât cea aferentă unui copil sănătos şi cu o indemnizaţie de handicap.

Românul a dovedit că este expert în a păcăli statul, pentru a beneficia de nişte drepturi ce nu i se cuvin. Avem bolnavi închipuiţi cu nemiluita, oameni care “au făcut rost” de actele necesare pentru a fi declaraţi invalizi şi pentru a încasa pensie de boală. Şi pentru a merge, mai apoi, la muncă în străinătate. Avem “orbi” care n-au nici cea mai mică problemă de vedere, ba chiar posesori de permise auto. Avem “săraci” care stau în vile şi conduc maşini de lux. Avem români fără serviciu care intră în concediu de boală pentru a li se prelungi perioada de primire a indemnizaţiei de şomaj. Avem indivizi care primesc fără drept venitul minim garantat. Iar lista exemplelor ar putea continua mult şi bine.

Acesta este efectul unui complex de acte normative care îi permit statului român să fie foarte generos la pungă. A fost creat un sistem deloc eficient, ce încurajează nemunca şi statul cu mâna întinsă. Am devenit o ţară de asistaţi social, în care leneşii şmecheri consumă banii celor care au cu adevărat nevoie de sprijin. Ştiaţi că un copil de 2 ani şi jumătate care suferă de cancer primeşte lunar din partea statului o indemnizaţie de handicap de… 91 de lei?

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. chioru 31 ianuarie 2013 at 07:37 - Reply

    avem destui orbi, dar cel mai mare necaz este ca avem un chior-bandit, care ne conduce abuziv.

  2. corect 31 ianuarie 2013 at 16:37 - Reply

    avem un prim-ministru, Ponta, pagiatorul natiei

Lasa un Raspuns »