Tara lui Divide et impera

Magazin Salajean 15 octombrie 2010 0

Sezonul crizelor, in Romania, continua. Dupa ce ne-a lovit direct in plex, mult mediatizata criza financiara mondiala, care s-a transformat imediat in criza economica nationala, de unde si criza sociala de astazi, mai nou, avem parte de o profunda criza morala. Acest ultim efect apare pe fondul existentei unei societati suferinde, societate total lipsita de incredere in ceea ce inca mai inseamna institutii ale statului.

In doi ani de criza pe toate fronturile, entuziasmul romanilor – manifestat prin contractari de credite fara numar – s-a transformat intr-un pesimism generalizat. Romanii sunt astazi bantuiti de lipsa medicamentelor, de scaderea veniturilor, de ideea emigrarii, de fostii si actualii securisti, de comunism s.a.m.d. Insa, ce ne bantuie cel mai rau e invidia, sentiment dus pana ura, fata de cei de langa noi. Fara doar si poate, tatuca Traian Basescu si-a atins scopul. Mai precis, a fost in stare sa puna in practica ceea ce multi alti pseudo dictatori nu au reusit. Primul matelot al tarii, ajutat de un intreg sistem aflat in coma cerebrala, a reusit sa aplice, probabil, cel mai diabolic plan pe care un conducator il putea pune in practica: Divide et impera.

Divide et impera este o strategie economico-politica descoperita inca din antichitate, a carei idee de baza este sa desparti sau sa previi unirea unor centre de putere. Logica si, totodata, istoria ne arata ca grupurile mici sunt mult mai usor de cucerit sau de dominat decat un grup mare si unit. Malefic, insa atat de actual. Strategia lui Traian Basescu a fost adusa aproape de perfectiune in societatea romaneasca actuala. Nu imi aduc aminte sa fi fost vreodata mai divizati decat astazi, si nici nu cred ca romanii s-au urat vreodata atat de mult, cum o fac in aceste zile. Nebugetarii ii urasc pe bugetari pentru locurile de munca stabile si salariile platite din impozitele lor. Bugetarii ii urasc pe nebugetari pentru ca multi lucreaza la negru si nu ajung banii de impozite sa li se plateasca salariile.

Medicii sunt urati de toate categoriile pentru ca iau spaga, ca lucreaza in mai multe locuri, ca nu isi fac treaba bine. Profesorii sunt urati iarasi pentru ca lucreaza putin, castiga din meditatii si cer intotdeauna salarii mai mari. Politia este urata pentru ca da amenzi, pentru ca nu da amenzi suficiente, pentru ca au salarii mari, pentru ca ii trateaza diferit pe cei cu bani fata de cei fara bani. Finantistii sunt urati pentru ca, azi, isi cer inapoi, in strada, stimulentele, bani considerati de ceilalti ca fiind premii. Intre timp, ceilalti functionari publici sunt urati pentru ca lucreaza putin, ca nu zambesc, ca nu isi fac datoria. Oamenii cu bani sunt urati pentru ca, cel mai probabil, i-au furat, cei fara bani pentru ca n-au bani si trag in jos imaginea societatii. Cei cu educatie ii dispretuiesc pe cei fara educatie, iar cei din urma ii urasc pe cei care au mai multi neuroni pentru ca n-au auzit inca de acest termen. Pietonii ii urasc pe soferi si soferii pe pietoni si pe toti biciclistii si motociclistii, care au si ei ceva de reprosat la adresa celorlalti.

Divizarea de care aminteam face ca romanii sa fie extrem de usor de manipulat, avand in vedere ca nu mai au nimic in comun. La prima vedere, problema romanilor poate fi rezolvata printr-o simpla operatie. Insa, actiunea de extirpare a apendicelui pare atat de improbabila, incat incep sa urasc ideea de speranta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »