Suprataxă pe spinarea bugetarilor cu moţ

Andreea Vilcovschi 11 aprilie 2013 1
Suprataxă pe spinarea bugetarilor cu moţ

Pentru a mai strânge nişte bănuţi la bugetul statului, guvernanţii au mai copt o taxă. Şi i-au dat un nume cu rezonanţă, parcă menit să îndulcească efectele pe care ar urma să le aibă dacă va intra în vigoare: taxa de solidaritate. Dacă va fi instituită, taxa „inventată” de către premierul Victor Ponta ar trebuie să atragă la puşculiţa patriei o sumă nesemnificativă – doar 10 milioane de lei, întrucât nu se va aplica oricui. Această măsură de supraimpozitare îi va viza doar pe bugetarii mai cu moţ, adică pe cei remuneraţi cu lefuri de peste 1.000 de euro şi care ar urma să cedeze statului 10 procente din salariul încasat.
Ca să sublinieze tenta socială a taxei, şeful Guvernului a ţinut să precizeze că încasările din această sursă vor fi direcţionate spre tariful social la energie ori pentru pensiile recalculate ale militarilor.
Zice primul-ministru că nu banii sunt obiectivul, ci „mesajul corect”. Mai exact, nu-i corect ca un medic ori un profesor să primească 1.500 de lei într-o lună, iar un director print-o companie de stat ori printr-un minister, să încaseze 10.000 de lei. De acord cu premierul! Dar oamenii aceia din a doua categorie dată ca exemplu au lefurile respective pentru că legislaţia din România le permite să încaseze indemnizaţii de conducere ce pot ajunge la 25 la sută. Cum ar fi oare, dacă indemnizaţia respectivă ar dispărea ori ar fi doar simbolică? Vor rămâne şefii instituţiilor publice şi ai companiilor de stat din România fără şefi? N-aş prea crede, doar fotoliile sunt atât de călduţe, afacerile personale, pe spinarea statului, mai uşor de gestionat, uşile importante, deschise, relaţiile, cu duiumul, maşina, la scară, iar grijile, prea puţine. Şi, de regulă, în posturile de peste 1.000 de euro pe lună nu ajunge oricine! Că doar şi sponsorii campaniilor electorale trebuie să apuce o bucată din ciolan!
Cu siguranţă implementarea unei astfel de măsuri va da satisfacţie multora dintre cei cu salarii mici. Să moară şi capra vecinului, nu-i aşa? Analizată la rece, însă, intenţia lui Ponta este discriminatorie. Bugetarii nu pot fi taxaţi diferenţiat pentru că a aşa vrea premierul; iar dacă suprataxarea ar fi aplicată tuturor din sistemul public, va accentua discrepanţele de venituri.
Măsura a băgat zâzanie între partenerii USL. Liberalii nu o văd cu ochi buni, considerând că intenţia de supraimpozitare este contraproductivă şi lipsită de viabilitate. Primul-ministru le-a închis de îndată gura, atrăgându-le atenţia să nu ceară bani la rectificarea bugetară.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Zălăuan 11 aprilie 2013 at 10:58 - Reply

    Măsura propusă de Ponta este foarte bună, pentru a mai ciunta din salariile nesimţite ale unor şefi de la stat.
    Suspect de această dată este faptul că acum măsura nu se poate aplica datorită opoziţiei liberalilor.
    Bine dar când a nominalizat-o pe Kovesi şi pe alţi băşişti, Ponta nu l-a mai întrebat pe Antonescu.
    USL, nu te juca, vezi că la anul iarăşi sunt alegeri !!

Lasa un Raspuns »