Spatii verzi si cai pe pereti

Magazin Salajean 4 februarie 2008 0

De la inceput de an, cand se coc si se bililesc bugetele, primarii incep sa viseze. Cu ochii larg deschisi, la verde. La spatii verzi, daca avem de-a face cu oameni gospodari prin administratiile locale si la cai verzi pe pereti, prin primariile unde frecatul mentei – tot verde si ea – este o activitate pe ordinea de zi. Ca sa iasa anul cum trebuie, primarii au marea grija sa isi traga fiecare spuza cat mai multa pe turta lui. Ca urmare, un proiect, doua pentru parcurile si spatiile verzi este musai sa includa in portofoliul din noul an, daca vor sa aiba ce oferi populatiei, in afara asfaltului, a bitumului si a pietrisului cu care se tot spetesc sa reabiliteze infrastructura. Si, intr-adevar, daca ii intrebi de grija lor pentru verdele patriei, toti primarii – indiferent daca-s harnici sau delasatori – stiu sa le infloreasca bine, de toate apar si rasar roz, ca in gradina Raiului. Facem, dregem, semanam – ca sa avem apoi de unde culege roadele muncii celei de toate zilele, spun alesii. In practica, insa, orasele sunt vaduvite de parcuri sau, acolo unde acestea exista, sunt de fapt niste cioturi schiloade ce nu imbunatatesc cu nimic calitatea vietii din comunitate.

Pe la sate, lucrurile sunt si mai inverzite, dar tot balarii si buruieni se cheama. Comunele nu au parcuri. Parcul este pentru populatia din mediul rural o notiune ce apartine in mod definitoriu de oras, de spatiul citadin. La ce bun parcul la sat, cand acolo poti bate campii intr-o veselie, si la propriu si la figurat, iar santurile sunt atat de pline de iarba necosita si scaieti, incat cum da o ploicica, oamenii se trezesc ca li s-a infundat?! Adica sunt luati pe sus de o inundatie, doua, apa fiind impiedicata sa se scurga tocmai de iarba-nalta de un stanjen de pe santuri.

Revenind la primari si la proiectele prin care ar putea aduce populatiei spatii verzi de calitate, majoritatea edililor considera, probabil, ca acest lucru este inca unul din multele chitibusuri pe care vor cei de la UE sa ni le vare pe gat. Si cum prejudecatile sunt servite mai intotdeauna de o rebeliune in stil autohton, edilii nostri isi indeasa clopul pe tartacuta si se fac ca au dat in orbul gainii.

Vazand ca pe ei ii cam doare-n cot de verde, restul membrilor comunitatii vor sa fie la fel de breji. Incepe sa li se rupa si sa rupa ba o floare, ba o creanga, ba o banca, oricum nu mai conteaza inca una, nici primavara nu se face cu un ghiocel, nici o fapta de doi lei nu face obrazul sa roseasca. Urmatoarea veriga din lantul cel verde al slabiciunilor sunt copiii. Atitudinea parintilor poate fi de nota trei, dar inconstient, celor mici li se inoculeaza precum Tatal nostru. Ajung, la randul lor, sa dea cu picioarele la ce a mai ramas din parcuri, locuri de joaca, spatii verzi, ascunzandu-se dupa – paradoxal – ideea ca, oricum, administratia locala va da alti bani si le va face la loc.

Avem, prin urmare, un cerc vicios, din care slabe sanse sa scapam nevatamati. Acum sau peste un an, doi, trei, cand verde va insemna, cel mai probabil, un strat gros de mucegai intins pe o atitudine slinoasa.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »