Sodoma, Gomora şi bacalaureatul

Magazin Salajean 11 iulie 2011 0

La anumite intervale de timp, naţiile care se respectă, îşi fac propria analiză pentru a fundamenta răspunsul la veşnica întrebare: şi acum încotro? Uneori, pentru cei delăsători, aceste analize sunt impuse de organisme sau factori extrinseci care veghează, ca entitatea statală respectivă, să nu vicieze mediul de dezvoltare a celorlalţi. Din păcate, în cazul nostru, după 1989 de prea multe ori organisme internaţionale de evaluare sau arbitraj ne-au impus astfel de analize. De cele mai multe ori ne-au impus chiar şi soluţii! De ce n-am avut curajul să facem din proprie iniţiativă aceste analize? De ce am ascuns de prea multe ori adevăruri despre care toată lumea ştia că există? De ce n-am avut curajul să promovăm măcar ideile inteligente, chiar dacă pe creatorii lor i-am crucificat? Răspunsul poate fi găsit în conceptele, ideile şi metodele învechite, conservatoare care domină managementul instituţiilor publice. După 1989, Ţara neavând o direcţie definită de evoluţie (acesta fiind şi motivul principal al dificultăţii de încadrare a evenimentelor de atunci la categoria Revoluţie), sistemul a urmat un proces continuu de destructurare, mai degrabă stimulat către distrugere decât spre valorificarea capitalului existent. În acest mediu s-a format o structură ce a reuşit să se consolideze. Un agregat format din elementele politice combinate cu forţele de represiune ale fostului regim (cu principii cu tot) a reuşit să formeze ceea ce se numeşte Sistemul ticăloşit , concentrând puterea (politică, judecătorească, administrativă şi economică) într-un cerc relativ restrâns care se protejează necondiţionat. Acum avem în România cercul Sistemului ticăloşit si Restul, adică ceilalţi. Chiar dacă acest Rest este consistent atât ca dimensiune, structură profesională, nivel de instruire etc. El nu a contat prea mult în aceşti ultimi douăzeci de ani. A fost extrem de dezbinat, nereuşind să-şi creeze un curent civic suficient de articulat, care să-i coordoneze acţiunile./ După o prea lungă introducere (aparent fără legătură) încercăm să diagnosticăm catastrofa de la baclaureat, să vedem ce adevăruri ascunde, care ar putea fi cauzele şi, mai ales, ce urmări ar putea determina. În analiza noastră considerăm că actorii principali sunt: elevii, profesorii, clasa politică şi părinţii. Lăsând la o parte micile şi de necontestat performanţe, imaginea publică a realizărilor elevilor de liceu abundă în: fumat şi consum de alcool în şcoli, bătăi categoria fete, băieţi sau dublu mixt, consum de etnobotanice şi droguri de mare risc, sex şi chiar crime. Cu toate acestea, cred că elevii sunt pe ultimul loc în responsabilitatea decăderii. Ei sunt obiectul muncii. Cu ce este de vină un lemn de nuc dacă tâmplarul nu este capabil să producă o mobilă valoroasă?// Profesorii de ieri, dascălii de astăzi, cu aceleaşi excepţii, nu s-au dat în lături de la şpăgi, sex cu elevi, destrăbălari în public şi un nivel de pregătire de tot râsul, confirmat la testele profesionale. Criteriul politic fiind suprem în promovarea pe funcţii, prea puţini mai sunt interesaţi de performanţe. Vina lor, chiar dacă nu au prima responsabilitate, este enormă! Au distrus, prin aport direct, câteva generaţii din ceea ce le plăcea să numească viitorul ţării!// Clasa politică, cea care a susţinut şi degenerarea sistemului de învăţământ, nici ea nu cred că are vina principală. Clasa politică, pentru perpetuarea poziţiei, a dat Restului ceea ce acesta a dorit şi a acceptat: opiu, iluzii, speranţe deşarte etc. Am văzut bălăcării de o parte şi de cealaltă, fără niciun fond, care m-au dus din nou la Eminescu: Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!// Doar aşa ar scăpa ţara de tumoarea cancerului politic care ne secătuieşte. Părinţii sărmanii, care atunci când odraslele călcau în străchini îi judecau cu prea multă indulgenţă derobându-i totdeauna de responsabilitate, ei au făcut eforturi prim metode româneşti pentru ca odrasla să treacă clasa, să ia o diplomă, fără nici un fel de acoperire. Ei au avut toate pârghiile să acţioneze atât în relaţia cu elevii, cu şcoala dar şi cu politicienii, pe care i-au votat, mereu, fără vreo garanţie. Dezinteresul pentru viitorul propriilor odrasle reprezintă elementul principal care a dus la situaţia bacalaureatului 2011. Şi când mă gândesc câte leaturi de această calitate au fost basculate în universităţi de doi bani (tiparniţe de diplome) care după o îndobitocire suplimentară le-au turnat în societate. Mă cutremur când mă gândesc că ei sunt deja medici, ingineri, judecători, poliţişti,…. politicieni. Oare acestea nu sunt păcate mai mari decât al celor din Sodoma şi Gomora care nu pot fi purificate decât prin foc?

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »