Soarta inecatului

Magazin Salajean 12 martie 2010 0

De cand ne-a lovit nenorocita asta de criza, descoperim la toate buletinele de stiri ca la noi e cel mai rau. Astfel, romanii prefera sa plece incotro vad cu ochii, doar sa gaseasca ceva de lucru. Mai grav e ca pana si cei care ingroasa randurile somerilor pe meleaguri straine nici nu vor sa auda de o eventuala intoarcere acasa. Si-apoi, ca sa fim cinstiti pana la capat, pentru ce sa se intoarca? Pentru sase milioane si jumatate? Aceasta este masura saraciei, cu care romanii someri s-au obisnuit deja. De altfel, de foarte multi ani, ne situam in coada clasamentelor care evalueaza nivelul de trai.

Chiar adca sistemul de taxe si impozite pare mai relaxat, la noi, in comparatie cu cele din alte state din Uniunea Europeana, el nemultumeste pe toata lumea. Cuantumul taxelor, desi printre cele mai mici din Europa, ia proportii inimaginabile atunci cand se raporteaza la venituri. Mai nou, iau proportii si restantele. Astfel, ne invartim intr-un cerc vicios, din care pot sa scape doar cei care stiu sa tepuiasca statul roman. Restul palmasilor, onesti pana in prezent, par sa se multumeasca deja cu soarta inecatului. Oricum, colacul de salvare pe care-l asteptam de la statul roman nu exista nici macar in stadiul de proiect, daramite sa isi faca simtite efectele. Astfel, romanul are trei optiuni.

Prima este sa fuga de Romania cat vede cu ochii, spre orizonturi ceva mai promitatoare, ceea ce au facut deja toti cei care au ales calea strainatatii. Doar ca, indiferent in ce tara aterizezi, vei fi privit ca o paria, si asta datorita renumelui pe care l-am capatat dupa ce am putut circula in voie prin Europa. Si ne-am plimbat, nu gluma…

Apoi, mai exista varianta supravietuirii de acasa. Insa, in acest caz, cu cat te zbati mai mult sa iesi la suprafata, cu atat se trezesc imediat cativa care sa te traga inapoi. Deci, si aceasta optiune pare sa fie sortita esecului.

Nu in cele din urma, am mai avea optiunea de a ne rinoceriaza, astfel incat, indiferent de numarul si puterea loviturilor primite, sa eludam, cu tupeu, orice imixtiune a statului in viata noastra. Vorbim de varianta pe cont propriu care, pana la urma, pare ca se va lovi de vigilenta baietilor cu ochi albastri. Dar, cu o atentie sporita si cu destule plicuri distribuite in punctele cheie, ai sanse mari sa scapi neatins de bratul legii. Este varianta pe care, deja, cei mai multi dintre romani incep sa o ia in calcul. Astfel, in curand, incepe macelul, fratilor! Scapa cine poate…

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »