Sanatatea promisiunilor electorale

Magazin Salajean 2 august 2011 0

Se zice ca oamenii sunt egali in privinta sanatatii, acesta fiind un drept de care trebuie sa avem parte toti asa cum e si dreptul la viata. Cel putin, fraza este una cu care parlamentarii nostri ne dau peste bot in campaniile electorale, ca apoi sa scoata ochii electoratului cand li se cere sa respecte promisiunile ca vor face sistemul de Sanatate sa respire. Promisiunile sunt, desigur, desarte. Cum, necum, majoritatea dintre noi am inteles acest lucru, de-a lungul ultimilor ani. Dar este strigator la cer cand descoperi ca, daca sistemul e putred, sunt putrezi la minte si suflet toti cei care ar trebui sa-l inzdraveneasca. Ni se canta mereu ca sistemele din sistemul de stat nu sunt cele mai bune, dar sunt OK si ca te poti trata cu incredere in tara. Culmea este ca, in ciuda tonului viguros ca vrejul de fasole cu care ti-s trantite aceste fraze sforaitoare, cand vine vorba de a-si trata propria piele, parlamentarii iau calea strainatatii. Viena, Istambul, Paris sunt doar cateva din destinatiile medicale preferate de politicienii autohtoni, care de bune ce sunt spitalele Romaniei, le ocolesc cu grija si sfintenie.

In ultimii doi – trei ani, a fost criza, baierele pungii bugetului s-au tot strans si s-au strans, pana si ultimul leu a fost chivernisit cum nu se poate mai bine. Ei bine, de acum incolo, se va lansa la apa corabia campaniilor electorale, in fruntea ei fiind marinarul Basescu. Abia astept sa aud suita de promisiuni ametitoare ca se va da Cezarului ce este al Cezarului si Sanatatii ce este al Sanatatii. Sunt sigura ca, in ceea ce priveste declaratiile spumoase si furtunoase, niciunul din partide nu ne va dezamagi si va promite marea cu sarea, pentru a-si castiga votanti. Trocul electoral pare atat de simplu pe meleaguri mioritice: ei dau poporului promisiuni, iar poporul ii voteaza ordonat si cuminte, o data la patru ani, multumindu-se cu Cuvantul. Cam, de! La inceput a fost Cuvantul si poate, poate, dupa el se vor indeplini si promisiunile, macar ca profetiile lui Brucan.

Intre timp, fiecare se trateaza unde poate, dupa leii pe care ii are (sau nu) in buzunar, pentru ca in materie de sanatate, oamenii au ajuns sa fie impartiti in categorii bine delimitate. Asa se face ca unii au mai mult ca altii dreptul la o viata sanatoasa, pe criterii stabilite de niste oameni strambi din Parlament. Probabil, vom continua asa mult si bine, pur si simplu pentru ca societatea romaneasca pare sa fie plina de catei Samurache, care sunt dovediti fara drept de apel de niste dulai ce tin cu dintii de ciolan, jucand Sanatatea la noroc.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »