Salajul provincial

Magazin Salajean 27 martie 2008 0

Ne-am obisnuit sa fim de la tara. Si ne place asa. Ne place pe undeva statulul de provinciali, de locuitori ai unui judet mic. Ne place insa sa credem ca suntem mici asemeni lui David, personajul ce l-a invins pe Goliat, si nu mici si atat. Din pacate, nu toata lumea ne vede asa, cel putin la nivelul unor institutii si firme ce au pe plan local filiale sau puncte de lucru. Scriam mai zilele trecute de o actiune a politistilor salajeni, care, dupa un an si jumatate de munca, au venit de hac unei retele de falsificatori de carduri. E adevarat ca respectivii au colaborat si cu alte institutii, inclusiv FBI, dar meritul principal, cred eu, este al salajenilor nostri, mici dar voinici. Din pacate, atunci cand a fost vorba de laude, acestea au trebuit sa fie prezentate printr-o conferinta de presa la Cluj Napoca, orasul de la poalele Mesesului fiind, se pare, prea mic pentru un razboi atat de mare. Asa ca, desi aflase de caz din mai multe surse, presa locala salajeana a fost invitata, pentru detalii, sa ia drumul Feleacului. Acesta este doar un exemplu, din pacate nu singular, din care reiese importanta data de unii plaiurilor si locuitorilor unuia dintre cele mai mici judete din tara. Atitudinii respective s-au raliat si unele importante firme private ce au ales sa investeasca pe la noi. Cel mai recent exemplu este al companiei Rominserv Valves, ce a preluat fabrica IAIFO. Cand e vorba de forta de munca, sunt buni si salajenii, dar cand e vorba comunicare, aceasta trebuie facuta doar mass mediei centrale. Doar asa afla si amaratul de ziarist salajean ca IAIFO face si drege, culmea, la Zalau. Nu cu mult timp in urma mai apaream pe la TV cu stiri despre handbal, dar acum, ca si Tadici a plecat, ne mai raman doar stirile de ora 5, cu spanzuratii si accidentatii de prin judet. Refuz sa cred ca Salajul e doar patria tuicii de Zalau si a celor 20 la suta de etnici maghiari. Chiar daca nu avem un Costel al nostru, avem totusi destule lucruri cu care ne putem mandri. Noi, si nu cei de la Centru. Ne mai trebuie insa scoala de a sti sa le promovam, si de a ne impune atunci cand meritele sunt ale noastre. Daca cei de la Centru (oricare ar fi el) nu vor, trebuie sa gasim noi cale de a-i invata sa Zalaul e un oras, Salajul e un judet, si nu invers, ca locuim in Romania, si ne place asa.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »