Sălajul de lângă noi

Ați fost vreodată în Ugruțiu, comuna Dragu, județul Sălaj? Nici eu până duminică. Sute de români (peste 400, după unele estimări) s-au strâns la o „clasică” întâlnire a fiilor satului (prima din istoria comunității), cu slujbă la biserică, câteva discursuri la monumentul eroilor, prezentarea unei monografii a satului și un spectacol al unui ansamblu folcloric la căminul cultural. Până aici nimic deosebit față de alte asemenea întâlniri (nu puține) din spațiul rural sălăjean și de aiurea. Detaliile întâlnirii și ale locului sunt însă interesante. Poate ați citit știrea de la alegerile locale nu demult finalizate, conform căreia prezența la vot în Ugruțiu a fost de 187 la sută, la urne prezentându-se 43 de alegători, comparativ cu cei 23 de pe listele electorale permanente. Cu 20 sau 40 de locuitori „permanenți”, ce mai contează, se pune întrebarea de unde atâția „ugruțeni” la pomenita întâlnire. Probabil chiar sunt destui „fii ai satului”, neamuri, prieteni care au ținut să se vadă și să (-și) demonstreze că localitatea nu e pe cale de dispariție (fizică). E clar, din ce îmi spuneau unii participanți, că foarte mulți din „sălăjenii” plecați din Ugruțiu țin legătura cu satul, cu cei „condamnați” într-un fel sau altul să trăiască într-un sat-fantomă (ca multe altele, din păcate, din spațiul românesc). Un alt aspect interesant și polemic totodată: organizatorii întâlnirii nu au invitat (așa am înțeles) niciun reprezentant al autorităților publice locale sau județene la menționata întâlnire (nu vorbesc de presa locală…). Fără să vreau, din nou, am fost în postura singurului „oficial”, dar nimeni, chiar nimeni nu a dat nicio importanță acestui lucru, și bine au făcut. Îmi place oarecum  acest tip de „haiducie civică”, chiar dacă e discutabilă, din multe privințe. Nu s-a mulțumit nimănui, nici partidului, nici primăriei (totuși, chiar n-a fost nimeni, nici măcar incognito, din partea primăriei Dragu?), nici popilor, nici organizatorilor, nici celor care au ajutat, chiar dezinteresat, la organizarea evenimentului. Îi înțeleg: de pildă, s-a pus mână de la mână și fără sprijinul autorităților locale s-a reabilitat parțial căminul cultural, un lucru, într-un fel, de lăudat. Într-un fel pentru că pentru asemenea investiții totuși ar merita să existe un minim dialog cu reprezentanții statului, în ciuda unor „afaceri” sau „controverse” locale care, mai peste tot, îngreunează și uneori chiar fac imposibilă orice colaborare. „Cazul” Ugruțiu, cu siguranță,  nu e singular în Sălaj: tot mai multe comunități mici, dar puternice, chiar dacă sau mai ales pentru că nu contează în „ecuația electorală” a zonei, nu mai dau doi bani pe comunicarea cu primarii, primăriile, cu partidele, cu autoritățile județene sau centrale. Destui primari, mai ales „stăpânii”, „jupânii” zonelor cu pricina, nu mai dau nici ei doi bani, după ce se văd, cum se spune, cu sacii în căruțe, pe „dialog”, pe colaborarea instituțională (nu puțini înțeleg și astăzi colaborarea doar ca formă de a primi bani de la „județ” sau de oriunde). Oricum, „cazul” Ugruțiu mi-a demonstrat, din nou, că trebuie să avem grijă, în continuare, de identitatea noastră ca neam și de toate comunitățile locale, indiferent de mărimea și importanța lor (nu numai electorală). Rămâne de văzut, firește, dacă rândurile de față vor stârni „ecouri” și dacă se va întâmpla ceva deosebit și în timpul serviciului noilor/vechilor primari, de la noi și de peste tot.

Daniel Săuca