S-a dus copilaria

Magazin Salajean 13 august 2010 0

Sotron, gropita, coarda, elasticul, Tara, tara vrem ostasi, Imparate, cat e ceasul?, v-ati ascunselea, turca sau mata cocotata, cartonase, cornete, Magaru intre oi, Nuca-n perete, Ratele si vanatorii, Cate oua are gasca, Omu negru, zdrichea, cata sau castel, pareau, in urma cu cativa ani, jocuri nemuritoare. Din pacate insa, actuala generatie a pierdut pofta de joc, de alergat, de cocotat, de sarit, de luptat in echipa, de competitie prin joc, astfel incat multora, acum, aceste cuvinte nu le spun nimic. Coplesiti de programa scolara incarcata, de orele mult prea multe dedicate studiului, de protectia uneori excesiva a parintilor, copiii nostri au uitat practic sa se joace. Iar parintii nu mai au timp sa-i invete. Supravegheati de bone, bunici sau matusi, de regula personal necalificat, copiii de astazi isi petrec mare parte din zi in fata calculatorului, jocurilor video sau desenelor animate. Nici vacantele nu mai sunt ce erau odata.

Tinerii din ziua de astazi nu cunosc semnificatia cuvantului copilarie. Nu mai stiu sa se joace, sa se bucure de viata si sa traiasca fara griji. Se maturizeaza de la varsta de 11-12 ani si-si iau viata in maini, desi habar nu au ce inseamna cu adevarat viata. Distractia in opinia lor se rezuma la iesiri in oras cu prietenii ori sa acceseze site-urile de prietenie care au devenit un trend. Nu-i de mirare ca s-a inmultit numarul de copii care nasc copii, ca sunt grupuri intregi de adolescenti care vad viata in roz doar dupa ce consuma tot felul de substante periculoase.

Ne aducem aminte de noi, cei nascuti inainte de revolutie, de verile petrecute la bunici, de jocurile inventate in fata blocului ori de cetele de prunci care ne adunam sa mergem iarna la colindat din casa in casa dupa nuci si mere. Nu putem sa nu amintim de jocul de-a v-ati-ascunselea pentru care ne adunam zeci de copii din blocurile vecine si stateam pana se innopta la tupit. Ne bucuram de o ciocolata si era sarbatoare cand primeam o hainuta noua. Stiam sa ne bucuram. Pur si simplu, erau alte vremuri. Vremuri frumoase, in care copiii se jucau cu mingea si pe imas si pe asfaltul din fata blocului, fara sa se ingrijoreze nimeni pe motiv ca n-ai vazut la stiri?.

Astazi pare o rusine sa sari elasticul ori sotronul din fata blocului. Jocurile in aer liber au ramas o amintire, in timp ce pentru jocul salvat pe computer cu o noapte inainte abia mai au rabdare pana dimineata. Piua inseamna acum, nu pauza la joc, ci o iesire pe terasa la un suc sa povesteasca fiecare ce a facut cu o seara inainte, care cat de tarziu a stat in oras si cat de tare s-a imbatat.

Astazi, copiii au libertate mai mult decat ar trebui. Multi parinti se scuza ca anturajul este problema pentru care si-au scapat odraslele de sub control. Fie ca sunt prea ocupati cu munca si-si inlocuiesc lipsa in viata copiiilor cu cardul de credit, fie ca sunt ingrijorati ca poate maine vor ajunge in strada, sunt doar cateva din aspectele care se pierd in notiunea de educatie. In conditiile actuale una dintre problematicile cu care ne confruntam unii dintre noi este cum ne crestem copiii pentru ca ei sa fie capabili de a se afirma intr-o lume precum cea de azi si cea de maine. Un copil educat stie ca nu are ce sa caute noaptea prin parcuri sau prin cluburi si ar trebui sa fie destul de docil sa stie sa-si aleaga cercul de prieteni. Teoria si practica stiintifica au dovedit ca educatia trebuie si poate fi inceputa din primii ani de viata ai copilului fiind continuata, in mod sistematic, toata viata.

In fapt, pe zi ce trece copilaria capata un alt sens. Copilul de ieri era innebunit dupa o papusa Barbie sau o masina cu telecomanda. Copilul de azi e innebunit dupa ultimul joc de calculator si sta ore in sir in fata lui. Copilul de ieri visa la un print ca in povesti, copilul de azi viseaza la sex. Sunt mandra ca fac parte din generatia copilului de ieri si atunci cand voi avea si eu copii ii voi invata sa se bucure cu adevarat de copilarie, pentru ca e cea mai frumoasa perioada a vietii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »