Respectul, „enigma” adolescentului

Zilele trecute, auzeam nişte mărturisiri aparent nevinovate ale unor elevi cât e de greu să fii profesor şi că, de acum înainte, vor avea un respect mult mai mare pentru cei care îi învaţă carte. Adolescenţii care au ajuns la aceste concluzii au fost implicaţi de curând într-un proiect educaţional, prin intermediul căruia au avut ocazia să experimeteze, pentru o scurtă perioadă, meseria de dascăl. Păreau vizibil impresionaţi de scurta experienţă avută la catedră. Afirmaţii de genul „am simţit pe propria piele cât e de greu să fi profesor” sau „voi aprecia mai mult munca depusă de dascălul meu şi îi voi arăta respectul cuvenit” sună cel puţin bizar, având în vedere modul de gândire al liceenilor din ziua de azi.
Potrivit unui studiu, situaţia pare că s-a inversat. Astfel, se pare că elevii sunt cei care îşi doresc să fie respectaţi şi înţeleşi de către dascăli. Care este imaginea profesorilor în ochii elevilor, de ce unii dascăli sunt respectaţi şi alţii nu, cum ar trebui să fie profesorul ideal au fost câteva întrebări ale studiului, care a durat un an de zile. La întrebarea „Cum vezi tu un profesor ideal?”, majoritatea elevilor nu au ştiut să răspundă. În urma studiului s-a ajuns la concluzia că există trei tipuri de profesori. Prima categorie sunt profesorii absurzi, foarte exigenţi, cărora nu le pasă dacă elevii înţeleg ce li se cere şi pe care elevii îi consideră „gardieni de închisoare!” Al doilea tip de profesor este cel care ţine echilibrul între exigenţă şi prietenie, care ştie să glumească, pe care îl interesează problemele elevilor, dar impune reguli clare de comportament pe care le respectă el însuşi. Mai mult, îl poate convinge pe elev că meseria de profesor este una care merită să fie urmată. A treia categorie sunt profesorii slab pregătiţi, care îşi desconsideră elevii şi le spun că sunt „bestii”, „proşti”, „nesimţiţi”, „mortăciuni”, „handicapaţi” sau „animale”. Deci, normal ar fi, dacă adolescenţii pretind respect şi înţelegere, şi profesorul să aibă parte de aceleaşi „privilegii”. Drept urmare, nu zic că iniţiativa educativă nu a fost una utilă, însă curiozitatea e cât de repede va fi uitată această experienţă de elevi? Cât de repede se vor reîntoarce adolescenţii la vechile metehne?

Flavia Pintea

Leave a Comment