Referendumul adevărului II – Sacrificarea nebunului

magazinsalajean 13 iulie 2012 1
Referendumul adevărului II – Sacrificarea nebunului

În iarnă, când termometrul se congela la -20OC ne întrebam unde este încălzirea globală. Acum, la +42OC (la umbră), când simţi că totul fierbe-n jurul tău, am aflat răspunsul. Parcă începem să acordăm mai multă atenţie celor care vorbesc despre distrugerea habitatului nostru. Vom reuşi să ne adaptăm (ca specie), vom avea timp să găsim soluţii pentru o emigrare pe alte planete sau ne vom împăca cu gândul pieirii? Dacă în urmă cu nişte săptămâni ne puneam problema excesului de ploi, acum evaluăm pierderile ce se conturează pe măsura prelungirii perioadei de arşiţă. La grâu, specialiştii apreciază că avem producţii bune calitativ, însă diminuate, faţă de anul trecut, cu 20-25%. Situaţia este mult îngrijorătoare la culturile semănate-n primăvară (porumb, floarea soarelui, furaje, etc). Evaluarea culturilor calamitate şi predicţii pentru situaţia în care seceta va continua este necesară pentru inerentele intervenţii ale statului în condiţiile Legii 381/2002. În cazul unor calamităţi pe areale extinse, producătorii vor trebui ajutaţi (financiar) să susţină campania de însămânţări de toamnă, baza producţiei agricole din anul viitor! Deşi nu foarte semnificativă, măsura încadrării (între anumite ore) preţului pentru energia utilizată la irigaţii la tariful Tip B (Ord. ANRE 26/25.06.2012) este una din preocupările bune ale MADR. Totuşi, cred că actele normative trebuiesc elaborate ceva mai atent (vezi Ord. MADR 146/12.07.2012 alin.2). Nu este acelaşi lucru să ai tarif redus între orele 20-22, cu 22-20! MADR a considerat că este bine să nu facă recomandări (de piaţă) agricultorilor, lăsându-i, în special pe producătorii mici şi mijlocii, la cheremul samsarilor. Nici de controale (aşa cum au promis) nu prea s-au ocupat. Până acum hărmălaia comerţului la negru este parcă mai dezvoltată ca niciodată.// În loc să ne ocupăm de ţara asta,care ne suportă cu încăpăţânare, mergem pe la curţile europene să explicăm că toţi ambasadorii şi observatorii lor sunt nişte tâmpiţi şi nu înţeleg nimic din ce se întâmplă în România. Ori la noi nu se întâmplă nimic (bun) din ’89 încoa! Cei mai trecuţi prin viaţă am putea crede că, depăşiţi de vremuri, nu înţelegem blitz war-ul tinerei generaţii de politicieni. Pus bine la punct de regizori rozalii, pe care-i simţim în spatele cortinei şi, care numai de bunul mers al ţării nu se perpelesc, planul de acaparare a puterii nu a putut ascunde încălcări grave ale regulamentelor, cutumelor parlamentare şi, cel mai rău, încălcarea ordinii constituţionale. Fiind unul din semnatarii Constituţiei României, îmi amintesc câtă atenţie a fost acordată relaţiilor şi mecanismelor între puterile statului, elementelor de siguranţă pentru menţinerea în echilibru al raportului de forţe. Care, iată, se pot da peste cap în două zile dacă, cu rea credinţă,…se încalcă regulile! // În perioada următoare se va încerca o mimare a respectarii angajamentelor luate în faţa Europei, însă gândul ascuns este ca lucrurile să rămână în josnicia lor. Guvernul a emis OUG 41/2012 prin care modifică Legea 381/2012 a referendumului, prin stabilirea unei excepţii (eliminarea cvorumului de validare) numai pentru cazul suspendării preşedintelui. Ordonanţa nu este atacată de (singurul abilitat) noul avocat al poporului şi se preferă hăţişul parlamentar. Chiar dacă va fi criticat, Parlamentul va suporta cu stoicism blamul pentru singurul scop al USL: detronarea lui Traian Băsescu. Miza este enormă mai ales pentru puşcăriabilii parlamentari care au votat suspendarea preşedintelui. Fără un cvorum de validare a referendumului, Băsescu are mari şanse să revină la Cotroceni chiar în condiţiile în care susţinătorii lui vor fi în minoritate. Curtea Constituţională nu a lăsat loc de echivoc în legătură cu condiţiile de validare a referendumului, însă limbajul dublu (Bruxelles-Bucureşti) şi toate atitudinile zburdalnicilor politicieni mă duc cu gândul că o să le-o tragem europenilor. Şi apoi să vezi încredere, intrare în Schengen, colaborare şi investiţii! Oricare din variante se va consuma, excelând în ridicol, cel puţin un actor de pe scenă va trebui să dispară. Cine va fi nebunul sacrificat?

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. andrei 26 iulie 2012 at 13:14 - Reply

    Jos Băsescu, ciripitor la secu încă de pe băncile liceului.

Lasa un Raspuns »