PSD, cicatrizat

Magazin Salajean 19 februarie 2010 0

Mai mult sau mai putin interesant pentru unii dintre noi, alegerile de sambata din PSD ne infatiseaza un tablou politic de-a dreptul ireal. Mircea Geoana, deja un perdant cu acte in regula, este pe cale sa castige un nou mandat la sefia PSD, dupa lupte care vor lasa, cu siguranta, rani adanci in unitatea de monolit a partidului.

Multi dintre analistii politici sunt de parere ca retragerea din cursa pentru presedentia partidului a lui Adrian Nastase si aparitia imediata a lui Victor Ponta, pare o miscare tardiva din partea opozantilor lui Geoana.

Nu stiu daca se poate vorbi in acest caz despre o strategie, in conditiile in care Ponta a irosit lunile premergatoare Congresului, timp in care si-ar fi putut pregati minutios candidatura. De fapt, Adrian Nastase a renuntat la candidatura dupa ce a inteles ca exista un risc enorm sa fie umilit in fata colegilor de partid de catre un prostanac.

Inconjurat de fete mai putin familiare, fostul premier a inteles ca este momentul sa bata in retragere, constientizand ca rechinii care misunau cu cativa ani in urma in preajma sa sunt pe cale de disparitie. Vina o poarta o noua specie de animal carnivor, care, precum piranha nu a mai lasat nimic de rontait.

PSD graviteaza astazi in jurul unor sefi de organizatii locale care si-au probat potenta la alegeri si care momentan par sa prefere slabiciunile unui diplomat de cariera. Insa, chiar daca Victor Ponta va prelua fraiele partidului, meritul le va apartine acelorasi piranha. Ei fac legea, azi, in partidul lui Iliescu. Acesta este, si el, o victima celebra a luptei pentru putere din PSD.

Presedintele de onoare si-a anuntat retragerea din toate functiile de conducere ale partidului, scarbit de maleabilitatea statutului PSD. In cazul in care nu apar rasturnari dramatice de situatie, despartirea social-democratilor de Iliescu este mai mult una simbolica. Tolerat in propria casa precum un parinte muribund si greu de intretinut, Iliescu nu mai avea, de cativa ani, un cuvant important de spus in tot ceea ce insemna factor de decizie la varful PSD.

Una peste alta, PSD a reusit in ultimii ani performanta unica sa se autodistruga din interior, sa se anihileze, asa cum niciun alt partid nu a reusit dupa Revolutie (cu exceptia PNTCD). Insa, oricat s-ar fi autodistrus PSD, partidul nu a reusit si performanta sa se curete de unele jigodii. Ci, dimpotriva, acordandu-le gazduire si hrana din belsug, partidul si-a creat si mai multe probleme.

PSD este la aceasta ora un partid fara solutii, si asta pentru simplul fapt ca nu se poate rupe definitiv de trecut si nici nu isi poate reconstrui din temelii viitorul. Imobilizat intre baroni, comunisti si tot felul de personaje corupte, PSD si-a dat singur cu stangul in dreptul, iar singura sa scapare este ca intreaga conducere actuala sa faca un pas in spate. Dar, cat mai este un ciolan de ros, nu se va intampla acest lucru. De apreciat ca, Ion Iliescu pare sa fi inteles, pana la urma, acest lucru. Ceea ce ma face sa-l privesc, de azi, cu alti ochi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »