Prostia vs. inteligenta

Magazin Salajean 5 iunie 2007 0

Mi-ar fi foarte usor sa definesc prostia, raportandu-ma la vorbele ultracunoscute ale lui Caragiale. Totusi, ma rezum sa remarc un singur lucru, si anume, ca fiecaruia dintre noi, indiferent de pregatirea sa profesionala, de numarul de circumvolutiuni, de nivelul de cultura, de educatie, ni se intampla sa tragem anumite ponoase de pe uma prostiei.

Ca suntem capabil sa constientizam, ca il luam pe nu in brate, trebuie sa stim ca suntem prosti destul de des. Culmea ironiei face ca acest lucru sa fie mai mult decat benefic pentru existenta noastra, cel putin prin prisma faptului ca ne mai odihnim, si noi, mintea, macar cateva minute. Iar daca mergem mai departe cu ideea, ajungem la concluzia ca, in majoritatea timpului, ne place sa ne complacem intr-o adanca mediocritate, in timp ce zvacnirile de inteligenta nu sunt altceva decat o parte dintre compromisurile pe care prostia ni le permite. Multi dintre cei cu care am discutat pe aceasta tema accepta ideea potrivit careia nu poti fi inteligent mereu, datorita faptului ca este un lucru extrem de obositor. Nu numai pentru cei in cauza, ci mai ales pentru cei din jurul lor. Din fericire, antidotul care ne ajuta sa nu fim permanent ridicoli este doza de umor, autopersiflarea ori atitudinea prin care, aparent, ne impartim cu altii reusitele. Din punctul meu de vedere, ca sa ajungi sa stapanesti acest nivel al jocului, trebuie sa fi destul de inteligent. Cu toate acestea, viata te invata un lucru extraordinar, si anume, faptul potrivit caruia fara un echilibru real, risti sa pierzi tot. Astfel, consider ca ar trebui sa existe in tot si-n toate acel element de moderatie, si asta in conditiile in care ajungi la un nivel care te ajuta sa constientizezi ca nimic din ceea ce reprezinta excesivitatea nu poate fi rezultatul inteligentei, deoarece acest lucru ar leza foarte grav propria-ti realitate.

Lucrurile se complica atunci cand prostia capata forme, mai precis atunci cand se gasesc indivizi care sa o promoveze si, mai mult, sa ne-o propuna ca model. Nu de putine ori, ne-a fost dat sa intalnim sau sa vedem anumite persoane care sustin ca, prin manifestarile lor, ar pune umarul la redescoperirea genialitatii. Nimic mai fals! In fond, avem de-a face cu niste indivizi blazati, chiar mediocrii suficienti… Totusi, acest lucru nu ne demonstreaza ca am descoperit culmea prostiei. Nu, din pacate aici intalnim doar esenta data de seva din radacinile dobitociei.

Prostia, in plenitudinea ei, poate face mult rau. Priviti in jur… Iar daca macar in cel de-al doisprezecelea ceas reusim sa demonstram ca avem taria sa constientizam ca, in fiecare din noi, exista acea doza de stupiditate, sa stiti ca nu-i vorba de modestie, ci pur si simplu de cativa neuroni in plus. Dar, oare, modestia nu-i, totusi, apanajul prostiei?

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »