Pretul romanului

Magazin Salajean 20 septembrie 2010 0

Suntem invatati ca totul are un pret, ca orice poate fi cumparat, cu conditia sa ai ceva care sa il intereseze pe vanzator. Si din 89 incoace, am vazut nenumarate exemple ca romanii pot vinde orice, devenind vanzatori de ocazie in cele mai diverse situatii. Sa luam, bunaoara, targurile de vechituri, unde romanii cei mai saraci isi scot pe tarabe amintirile si trecutul. De la fotografii ingalbenite de vreme, pana la nasturi si vechi decoratii de razboi, palarii din alt secol si degetarele bunicii, toate sunt date pe 5-10 lei, ca sa peticeasca saracia. In acest caz, pretul romanului se masoara intr-o franzela si cateva felii de parizer care asigura traiul de la o zi la alta al acelor batrani citadini, cu pensii anormal de mici pentru un stat UE.

Vanzatori de bunuri comune sunt si romanii care taie paduri de-a randul si le dau pentru milioane de lei, din care isi ridica apoi vile, la poalele muntilor golasi, cu pantele pline de cioturi. Aici nu saracia este cea scoasa la mezat, pentru ca in mod evident acesti oameni nu sunt manati in actiune de lipsa coltucului de paine de pe masa. Este ceva mult mai grav, ce tine de lipsa bunului simt si a responsabilitatii fata de propria persoana si fata de restul din jur, intrucat taind padurile, acesti oameni semneaza cu mana lor acceptarea tuturor calamitatilor naturale ce se pot naste cand relieful e vaduvit de codrii cei verzi. In urma acestui act de acceptiune a calamitatilor, in urma acestei polite semnate in alb doar cu scopul de a se imbogati unii speculanti, au dat navala peste noi inundatiile, potopind case si distrugand vieti. Cu alte cuvinte, un act de vanzare a redus la conditia de jos oameni ce au muncit zeci de ani sa isi construiasca un rost, pretul romanului fiind o vila cu nspe camere si o limuzina in ograda.

Am ajuns si la o alta categorie de vanzatori ce sar in ochi, cei care pot fi caracterizati de proverbul

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »