Pentru romani, doar rau si foarte rau

Magazin Salajean 20 octombrie 2011 0

Bunastarea romanilor pare a fi printre ultimele grji ale guvernantilor, pentru ca acestia sunt platiti sa-si implineasca marele lor rost. Nu au timp de atatea griji si responsabilitati sa vada ca prostimea o duce din ce in ce mai rau. Nu au ochi sa vada ca natiunea, de peste un an si jumatate, rabda de foame, ca amaratii abia au cu ce-si plati facturile, sau, mai rau ajung, prin tribunale din cauza datoriilor. Cu siguranta, pretiosul timp al domnilor din Capitala este folosit pentru interese care nu converg celor care i-au votat in urma cu patru ani.

Alesii nostri, insa, ne vorbesc calm si linistit si incearca sa convinga poporul ca deocamdata este bine. Au demonstrat, prin masurile de austeritate impuse anul trecut, ca se poate strange cureaua chiar si in jurul scheletului, avand in vedere ca trupul romanul s-a vlaguit si subtiat de mult. Iar ca rezultat, convingerea lor, nu demult exprimata, a fost ca tara a depasit varful crizei si ca ne asteapta vremuri bune. Sigur si-au gresit cariera, romanii nu au nevoie de astfel de povesti cu substrat psihologic sau incurajator, pentru ca vad cu ochii lor cum e cu criza asta, cum bate vantul prin buzunare si cat de goale le sunt frigiderele.

Ciudat este ca mai marii natiunii, au dat-o, pana la urma pe cea dreapta, lansand varianta, inca indepartata, ca recesiunea va reveni anul viitor. Nu stim ce calcule si-au facut specialistii din Guvern atunci cand au vorbit anul acesta de o diminuare a socului financiar si economic pentru romani, ori ce matematica sofisticata au abordat pentru a depista ca anul viitor reintram in recesiune.

Premierul a anuntat deunazi ca pericolul revenirii crizei in 2012 nu a fost inlaturat, motiv pentru care se vor aplica o serie de masuri. Alternativa masurilor, devenita unealta foarte la indemana guvernantilor, se va concretiza in restrictii care vor afecta companiile de stat. Mai precis, statul va sta cu lupa pe investitiile locale pentru a vedea care se justifica si care nu, pentru ca banii de la bugetul tarii, sa nu se mai risipeasca in vant si fara rost. Primul ministru este convins ca Romania scapa de criza prin continuarea reformelor, si prin pastrarea unui echilibru intre valoarea produsa si cea folosita.

Nu spune nimeni ca unele investitii nu mai pot astepta, asa cum am asteptat atata vreme dupa ele, iar cele care au nevoie reala de fonduri (pentru a fi date in folosinta, fiind de stricta necesitate), sa beneficieze de alocari financiare. Sunt atatea metode, pe care omul de rand nu le cunoaste, dar pe care marii specialisti platiti din banii nostri ar trebui sa le scorneasca pentru a fi credibila strangerea surubului. Dar cata vreme domnii care zic ca tin fraiele tarii in mainile lor au viata de huzur, cat timp sute de institutii bugetare din tara fac costuri fara rost, nu avem nevoie de povesti. Usor de intuit e faptul ca anul 2012 va fi o povara extrem de greu de dus pentru romani, daca punem la socoteala ca guvernantii, insasi, au admis ca recesiunea revine. Daca romanii au dus-o foarte prost in acest an, cand mai marii nostri au avut perceptia unei iesiri din criza, fara indoiala, atunci cand ni se spune ca vine greul, ne putem astepta la ce e mai rau.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »