Pactul cu energia

Magazin Salajean 18 martie 2008 0

Ultimul summit european s-a luat din nou la trinta cu cele trei probleme mari din domeniul energiei pe care de aproape doi ani Comisia Europeana incearca sa le impacheteze intr-un singur colet: incalzirea globala, securitatea energetica si liberalizarea pietelor energetice europene. Tentativa merita laude, pentru ca aceste trei subiecte se leaga intr-adevar intre ele. Dar nici efortul de a le uni nu trebuie subestimat. Exista suprapuneri, dar si conflicte importante intre solutiile ideale la fiecare dintre ele. Intrucit am fost pe undeva pe la marginea acestui summit, o sa incerc sa sintetize ce am inteles eu, ca nespecialist, din acest dosar de mare interes.

Problemele astea ne afecteaza viata mult mai mult decit ceea ce se discuta de obicei la asemenea intilniri la virf. Pentru a satisface nevoile energetice ale tuturor locuitorilor planetei, peste 40 de ani vom avea nevoie de dublul a ceea ce producem acum. Si asta in timp ce rezervele cunoscute de petrol la nivelul actual de consum mai tin doar vreo 75 de ani. Toate aceste cifre pot fi disputate intre experti, dar e destul de clar ca problema e serioasa. Pe aceasta se suprapune o problema politica nu mai putin serioasa. Resursele de energie tind sa se afle, cu putine exceptii, in tari ale caror regimuri politice nu sint nici democratice, nici pro-occidentale: Rusia si tarile musulmane. Rusia a inceput in mod fatis de citiva am sa foloseasca aceaste companii energetice ca Gazprom drept instrumente de influenta politica: vecinii apropiati ca Ucraina sau Moldova au fost primele victime, dar exista amenintari permanente si la adresa restului Europei. Aceste probleme de securitate energetica au inceput sa fie discutate oficial acum un an, cind UE a adoptat primul punct de vedere comun pe aceasta tema, dar nu s-a mers prea departe, dat fiind ca multe tari europene au politici proprii, foarte diferite intre ele si care adesea dauneaza intereselor altor state membre. Exemplul cel mai notoriu este conducta de gaz din Rusia pe sub Marea Baltica negociata de cancelarul Schroder si acceptata de succesorii sai politici, care scurtcircuiteaza Polonia si Tarile Baltice, ultimele fiind supuse unor hartuieli constante in ultimii zece ani de catre rusi, care le taie gazul si petrolul oi de cite ori le vine bine. La aceste probleme exista doua tipuri de solutii. Prima vizeaza cistigarea autonomiei fata de Rusia prin mijloace traditionale, adica aducind alte surse conventionale de energie din zone mai prietenoase pe cai ocolitoare in Europa. Asa este celebrul proiect Nabucco, care se afla azi la fel de departe de realizare ca acum zece ani cind am auzit prima oara de la el, si care ar trebui sa aduca gaz din Asia Centrala prin Georgia si Marea Neagra trecind si pe la noi. Mai realiste decit acest proiect care presupune costuri enorme, constructia unei conducte, cistigarea unor piete de desfacere ca Italia care deja au semnat cu Gazprom pe ani inainte fara nici un fel de scrupule, sau a unor tari de tranzit ca Ungaria care deja a aderat la proiectul concurent, al Gazprom, exista proiecte mai restrinse, de exemplu constructia unui terminal de gaz lichefiat la Constanta, si deci utilizarea unor cai combinate de transport (tren, vapor) pentru cantitati mai mici care ar folosi acest drum alternativ.

Dar simpatia Comisiei Europene nu pare sa fie pentru aceste solutii. La presiunea a diferite aliante, mai ales ONG-uri, Comisia a trecut la masuri drastice de a pedepsi pe marii consumatori de energie, dat fiind ca acestia sint in acelasi timp si producatorii de dioxid de carbon, agentul principal al incalzirii globale. Asa s-a ajuns la controversata masura de a introduce cote amibitioase de reducere a emisiilor de carbon, care creste costurile industriilor mari consumatoare europene, masura atacata in justitie de mai multe tari, printre care si Romania. Argumentele criticilor acestei masuri spun ca reducerea de catre europeni a emisiilor cu circa 20 % nu va servi la nimic, dat fiind ca principalii concurenti industriali si marii consumatori, China si India, nu vor reduce deloc, iar americanii foarte putin. La scala gobala nu se va regasi astfel nici un efect pozitiv asupra climatului, dar economia europeana, care si asa gifiie sub costuri mari, va avea de suportat un cost in plus fata de concurentii din Asia, competitivitatea ei fiind diminuata. Dar, deocamadata, nici aceste tari circotase, nici lobbyul industrial nu au reusit sa intoarca decizia comisiei. Industriile de energie alternativa nu sint nici ele multumite, si spun ca toata atitudinea CE e praf in ochi, simple declaratii care nu vor avea efect. Incercarile lor de a introduce pe ordinea de zi a Summitului niste facilitati pentru producatorii de energii alternative au esuat. Sursele alternative de energie serioase sint numai cele nucleare, de fapt, unde exista o opozitie enorma de la ecologisti. Materialele rasinoase sint folosite cu succes in Franta, dar putine tari au asemenea resurse, iar biocombustibilul este pur si simplu o prostie, cu un hectar de porumb sau pe acolo poti face echivalentul unui litru de benzina, al carui cost va fi imens. Sursele alternative de energie pot la rigoare inlocui gazul, dar nu combustibilul pentru transport si acesta e in cel mai mare pericol de epuizare. Si toate prognozele pentru viitor spun ca preturile vor creste enorm.

Solutia Comisiei la aceasta crestere de preturi este liberalizarea pietei de energie, la care se opune Franta, ca si alte tari unde exista monopol de stat al energiei. Conform acestei solutii, existenta a mai multi operatori pe piata de energie intre care consumatorul poate sa aleaga va duce la reducerea preturilor. Dincolo de opozitia politica, solutia are si riscuri. Noi, de exemplu, ca si fim primiti in Europa, am facut pasi mari sa ne liberalizam piata de energie. Coruptia noastra locala a dus la crearea unei puzderii de intermediari care luau de la stat ieftin si ne vindeau noua scump. Sau un intreprinzator ca Dinu Patriciu a luat o companie de stat ca Rompetrol si pe urma a vindut-o tot la stat, dar la un stat din afara UE, Kazahstan. Mi se pare ca se desprinde deja o regula importanta, ca poti liberaliza doar intr-un stat cu capacitate de reglementare foarte buna, sau riscurile sint mai mari ca beneficiile.

Eforturile CE sint foarte mari, dar planurile sale prea ambitioase si inca slab relationate intre ele. Romania are tot interesul sa gindeasca in acest cadru o politica proprie, pentru ca e foarte improbabil ca strategiile generale ale Comisiei se pot substitui politicilor locale pentru a rezolva problemele unor tari ca a noastra. De asta cred ca ne legam prea mari sperante de proiecte ca Nabucco a caror realizare nu depinde de noi, in loc sa colaboram cu sectorul privat pentru a crea o strategie mai putin ambitionaa si cu un caracter mai local.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »