Oul Kinder cu surprize electorale

Magazin Salajean 11 aprilie 2011 0

Pentru cei care stau cu telescopul deja fixat pe alegerile locale, următoarele 12 luni se anunţă suculente, apetisante şi bogate ca nişte nimfe lipsite de puditate şi zugrăvite pe pânză de pictorii renascentişti. Promisiunile, îndeplinirile măreţe de plan cincinal şi mult-auritele realizări din pocnet de bici vor fi aşezate pe tăvi şi prezentate audienţei, ca într-un spectacol bine regizat, de primă clasă, unde luarea piuitului este ţinta supremă. Ţintă care evident că va include şi îndesarea în jobenul – urnă a cât mai multor voturi şi aplauze. Cunoscătorii ritmului sforăitor şi deşănţat al campaniei electorale ştiu deja la ce ne referim. Pe ceilalţi îi sfătuim să arunce o ocheadă prin oraşele patriei, unde, în curând vor fi scoase la muncă patriotică toate utilajele posibile şi imposibile, cu măreţul scop de a construi oamenilor străzi şi trotuare, de a le aduce în gospodării apă şi canalizare, de a le face viaţa numai lapte şi miere. Fiecare din cele 12 luni următoare se va umfla şi îşi va desface nurii tocmai pentru a îmbârliga electoratul, care în ultimii doi ani a cunoscut biciul restricţiilor, al scumpirilor şi al tăierilor de lefe, fie că lucrează la stat sau la privat. Acum, însă, este vremea ca politrucii să dea apă la moară, să facă să dospească până şi kilometrii Autostrăzii Transilvania şi cei ai Autostrăzii Soarelui, ca poporul să creadă, pe ultima sută de metri înaintea scrutinului, că l-a prins cumva, cumva pe Doamne, Doamne de un picior. Se va promite marea cu sarea, se vor cloci ouă Kinder cu surprize electorale, se vor creşte salarii, că doar ochii lumii mereu pot fi îmbătaţi cu apă rece.

În paralel, pentru a-şi vârî sub preş precum pisica ultimele dandanale în materie de legi, politrucii vor profita la maxim de toate Oanele, Columbenii şi Pepii pentru a sta pitiţi şi a-i lăsa pe alţii să distreze lumea înfometată. De altfel, pâinea şi circul a fost încă din timpuri antice reţeta numai bună de fluturat pe sub nasul prostimii atunci când mintea acesteia a trebuit (men)ţinută ocupată, aşadar, nimic nou sub soare. Şi, sincer, sunt şanse mari ca acest joc demenţial să prindă, întrucât în starea de hămesire în care se află, poporul s-ar arunca nebun asupra oricărui posmag aruncat de la masa celor care fac cărţile. Avem o tară înspre comportamentul de acest tip, iar istoria ne-a dovedit în repetate rânduri că pentru o mână de firimituri mulţi dintre români sunt gata să scuze, să ierte şi să dea uitării relele îndurate şi zilele când au strâns din dinţi. Electoratele au efect de Fata Morgana, iar mulţi români sunt însetaţi măcar de surprize şi promisiuni.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »