Numaratoarea inversa

Magazin Salajean 19 octombrie 2009 0

Cu cateva zile inaintea intrarii oficiale in campania electorala, candidatii s-au asezat in bloc-starturi, gata sa se lanseze in cursa prezidentiala. Niciunul dintre ei, insa, nu stie care va fi deznodamantul primei runde. Ori, cine va ajunge in finala? Daca pana nu cu mult timp in urma aveam o singura certitudine pentru finala, in persoana actualului presedinte, evolutia (mai bine spus involutia) situatiei politice si economice, complica lucrurile si mai mult. Este asadar foarte probabil sa vedem rasturnari spectaculoase de situatie in viitoarele sondaje. Daca, pana nu demult, despre multe lucruri credeam ca sunt certitudini, azi, toate acestea sunt mai incerte ca niciodata. Totusi, ceva stim cu siguranta: spectacolul va decurge altfel decat cel de pana acum.

Unul dintre motive este legat de faptul ca, pana in prezent, nicio campanie electorala nu s-a mai derulat in conditiile unei recesiuni economice. Ca urmare, cred ca principalul subiect de campanie va fi legat de solutiile propuse pentru atenuarea efectelor crizei, intr-o perioada in care acestea se inrautatesc de la o zi la alta.

Cu totii stim ca functia de presedinte nu este una executiva in Romania, ci una de mediere intre puterile statului. Ei bine, tocmai acest rol poate fi decisiv in determinarea si aplicarea masurilor ce trebuie urmate pentru ca regresul economic sa fie oprit ori, in cel mai rau caz, incetinit. Astfel, candidatii la Palatul Cotroceni vor trebui sa vina in fata alegatorilor (cati au mai ramas ei) cu un program economic bine definit. Pe langa acest program, asteptati-va ca participantii la cursa pentru Cotroceni sa arunce in jurul lor cu promisiuni despre cornul abundentei si sa descrie cu lux de amanunte laptele si mierea pe care o au de oferit. Ramane de vazut insa daca electoratul va mai putea fi convins de seriozitatea vreunuia dintre candidati.

Un alt subiect de campanie important va fi referendumul. Aparent, suprapunerea acestuia cu alegerile prezidentiale are rolul de a stimula oamenii sa vina la vot. Ideea reducerii Parlamentului la o singura camera si, implicit, a micsorarii numarului alesilor pe motive birocratice si economice a avut intotdeauna priza la populatie. Ce nu s-a spus in legatura cu acest subiect este ca, in cazul unui rezultat favorabil, tocmai parlamentarii vor fi aceia care vor trebui sa opereze schimbarea in textul legii, dupa care va urma un nou referendum – pentru a se modifica mai multe prevederi din Constitutie. Insa, acest aspect nici nu mai conteaza, atata timp cat scopul scuza mijloacele. Ei bine, daca cele de mai sus nu sunt altceva (cu mici exceptii) decat niste elemente pur speculative, un lucru este mai mult decat cert: dezamagirea populatiei se va regasi, cu siguranta, in slaba prezenta din sectiile de vot. Acest lucru ar trebui sa dea de gandit politicienilor, dar si celor care vor decide ca in ziua votului sa ramana acasa. Pana la urma, acestia vor fi nevoiti sa aleaga intre indiferenta sau implicare, element ce nu va avea decat un singur efect: infierarea actualei puteri.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »