Nu avem cazuri noi de coronavirus raportate în Sălaj. În țară, un pacient a murit joi și a fost confirmat cu Covid-19 abia sâmbătă

Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus Covid 19 este în creștere în România. Din păcate, crește și numărul celor care pierd lupta pentru viață, după ce au fost infectați. Joi, un bărbat ce suferea de o boală oncologică fiind internat într-un spital din Deva, a murit. Abia sâmbătă, după două zile, s-a aflat cu siguranţă de ce sau ce i-a grăbit omului sfârșitul: era infectat cu coronavirusul Covid 19. Nu doar că a fost diagnosticat după ce nu a mai fost în viață, însă pacientul de 74 de ani a fost diagnosticat la două zile după moartea sa, conform unui comunicat de presă postat pe pagina oficială a Ministerului Sănătății.

„Deces 30 Bărbat, 74 ani, județul Hunedoara, internat în secția de Oncologie a Spitalului Județean Deva cu neoplasm în stadiul terminal. S-au recoltat probe pentru COVID 19 în data de 26.03.2020, rezultat pozitiv în data de 28.03.2020. Decedat în 26.03.2020”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Astfel, în condiţiile în care realizarea unui test molecular pentru noul coronavirus durează între trei și patru ore, cu atât mai de neînțeles pare intervalul de două zile existent între moartea pacientului şi primirea rezultatului pozitiv. Până sâmbătă, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 160 noi. Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj). Totodată, până acum, 30 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț, au decedat. De săptămâna viitoare România va trece, foarte probabil, în scenariul IV, scenariu ce se activează după ce va fi confirmat cazul cu numărul 2001.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 160 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani. La Anestezie Terapie Intensivă, sâmbătă seara erau internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată erau, sâmbătă, 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

În Sălaj nu a fost raportat niciun caz nou de infectare, sâmbătă la orele serii

Grupul de Comunicare Strategică nu a raportat, sâmbătă, niciun caz nou de coronavirus în Sălaj. Potrivit ultimelor date transmise de Instituția Prefectului Sălaj, la nivelul județului, 186 de persoane se aflau, sâmbătă, în carantină instituționalizată, iar alte 1881 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare.  Cetățenii, autoritățile publice locale sau medicii de familie, care au informații despre persoane care se întorc pe teritoriul Sălajului din zone roșii sau galbene de risc epidemiologic, sunt rugați să sune și să transmită datele persoanelor posibil infectate cu coronavirusul COVID-19 doar la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției la numerele de telefon:
Tel fix: 0260 661 277
Tel mobil: 0751 177 254
e-mail: dispecerat@isusalaj.ro

Persoanele care semnalează urgențe medicale sau persoanele care prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19, sunt rugate să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112. De asemenea, sălăjenii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20. Până sâmbătă, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.122 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.039 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

 

14 Thoughts to “Nu avem cazuri noi de coronavirus raportate în Sălaj. În țară, un pacient a murit joi și a fost confirmat cu Covid-19 abia sâmbătă”

  1. Anonim

    Gurile rele spun ca se fac foarte incet analizele la Cluj si de aceea nu avem cazuri confirmate.

  2. Nu miroase a bine

    Greu de crezut cat de multi s au întors din Italia și Spania,poate sunt asimptomatici,poate le este frica sa se prezinte,dar e prea liniște înaintea furtunii!!

  3. Anonim

    800 000 de romanii s-au intors in tara in ultimele 6 sapatamini .
    Sa spunem a in Salaj s -au intors 20 000 desi nu am date poate nimeni nu le are
    Majoritatea celor infectati sunt asimptomatici si inceteaza in medie 2.4 persoane .
    Iar voi traiti cu minciuna asta ca nu s-au raportat cazuri.
    This is the silence before the storm.

  4. Inchideti granitele !

    Este la mintea cocosului ca prima masura care ar trebui sa o ia guvernantii este inchiderea granitelor, de acolo vine pandemia. De ce sa tot vina infectii din diaspora sa ? Numai fiindca au votat un gunoi nemtesc ? Putem noi tot sta ascunsi in casa , putem noi sa ne tot spalam si maini si pe cur, pandemia se inteteste cu fiecare nou transport de infecti de afara !

    1. Anonim

      Primele cazuri in Romania nu au aparut de la romanii din Diaspora. Numarul cel mai mare de infectati le-a produs militianul din Bucuresti – pensionar de lux, care s-a intors dintr-o excursie in Israel si a mintit pe toata lumea, inclusiv pe cei din spitalul unde a fost internat.

  5. Anonim

    5 58 stai in casa si nu te vei infecta.

  6. Anonim

    Are dreptate omul, noi care nu suntem infectați stăm izolați în case, din cauza căpșunarilor. Ei trebuiau izolați imediat după întrarea în țară.

  7. Anonim

    Pt.toti: iau izolat,ăla cu granițele ești f.prost frate,nai frați sau copii duși afară?

  8. Anonim

    Pt.autor:-frate la 4 ore o analiză și sint sute cum vrei rezultatul?probele sunt analizate în ordinea venirii in laborator nu după altceva…

    1. Anonim

      Aloo, 11.25: Analizele nu se fac intr un singur loc, aberezi! Pot dura cel mult 6 ore. Dar doua zile? Inceteaza cu prostiile.

  9. Anonim

    Un conducator isi salveaza prima data cetatea si pe cei care i-au stat alaturi la bine si la rau.Pe urma daca se poate mai incap si fii ratacitori.Dar pe urma….

  10. maria

    Vorbesti prostii.Eu am sunat pt cineva care are exact simtomele specifice la DSPd na Stanca dar nu fac teste ,asa ca mai bine nu stim si zicem ca nu avem cazuri.Sunt ocupati cu sedintele,nu cu necazurile oamenilor.Asta i Romania care este condusa de incompetenti.

  11. Anonim

    Chiar asa.Cine stie cati bolesc acasa sperand ca au o gripa de sezon si gata.Apartinatorii tac si ei ca vorba aia,daca se afla,vecinii se vor uita cas,sau mai stii poate-ti baga blocul in carantina si se uita tati chioras la tine dupa aia.Si te mai sperie si astia din media cu conditiile din spitale etc.

  12. ANONIM

    TARE AS FI CURIOASA SA AFLU CATI AU FOST TESTATI IN SALAJ.

Leave a Comment