Copii nenorociţi din indolenţa autorităţilor

Sunt plătiţi pentru a veghea asupra siguranţei celor blestemaţi de soartă. Nu cu lefuri prea mari, e drept, dar cu bani publici. Bani pentru care mulţi doar îi încasează, fără a-i putea justifica. În timp ce asistenţii sociali din primării îşi ţin dosurile lipite de scaun şi ochii fixaţi pe calculator, copii dintre cei pe care ar trebui să-i monitorizeze, să-i ajute, trăiesc drame cumplite.
Traumatizaţi fizic ori emoţional, umiliţi, înfometaţi, privaţi de educaţie, crescuţi în condiţii inumane, violaţi, aceşti copii sunt salvaţi, de multe ori, abia în al treisprezecelea ceas, din mâinile părinţilor lor. Şi nici măcar atunci, după ce răul a fost făcut, iar statul va avea de plătit bani grei pentru consilierea şi îngrijirea minorilor abuzaţi, asistenţii sociali nu sunt traşi la răspundere. Nimeni nu le cere socoteala, nimeni nu-i întreabă unde erau în toţi acei ani în care tatăl alcoolic îşi viola sistematic copilele, când îşi snopea odraslele în bătaie şi apoi le lăsa pline de sânge în ger, când mama cu retard psihic şi-a hrănit fiica, timp de 19 ani, doar cu lapte şi apă cu zahăr, când părinţii îşi beau ajutorul social şi alocaţiile minorilor, în timp ce aceştia din urmă trăiesc din mila vecinilor.
Fiecare comunitate îşi are propriile-i cazuri vulnerabile, cazuri pe care asistentul social are nu doar datoria profesională, cât mai ales pe cea morală, de a le ţine sub observaţie. De a face o vizită, măcar din an în paşti, familiei respective, de a schimba o vorbă cu cei mici, cu vecinii, de afla dacă existe semne care să indice că lucrurile o iau pe o cale greşită. Iar într-o comunitate mică, unde lumea vede, aude şi vorbeşte, este imposibil ca problemele de acest fel să nu se afle. Totul ţine, însă, de dispoziţia asistentului social de a-şi face datoria. Nu că preotul, cadrele didactice ori primarul nu puteau să se implice, de-ar fi vrut!
În tot acest concurs al indiferenţei, al statului cu mâinile în sân, suflete nevinovate sunt forţate să-şi înăbuşe suferinţa, să îndure palme şi pumni, să simtă duhoarea de alcool al tatălui ce-şi satisface poftele carnale, să umble desculţe prin zăpadă, să doarmă prin şoproane, să viseze că, la un moment dat, poate nu prea târziu, cineva le va auzi urletul mut.