Miel cu lâna de aur

Magazin Salajean 19 aprilie 2011 0

Cu fiecare an care trece, mi se acutizează senzaţia că fiecare val de sărbători este un hop peste care pătura cea groasă şi multă a românilor se chinuie să salte. Barierele sunt reprezentate de preţurile umflate, deloc promoţionale şi ofertante ca în alte ţări, care împodobesc rafturile şi înceţoşează privirea clienţilor. O tură prin supermarketurile din Zalău îţi descoperă un adevăr trist: pentru a încropi un meniu de Paşte, o familie trebuie să scoată din buzunare câteva milioane de lei (vechi, desigur), în condiţiile în care pensiile sunt mici de stai să le cauţi la microscop, iar salariile nu te fac defel să zâmbeşti de grase ce ar fi. Şi-atunci, sălăjeanul pus în faţa rafturilor cu bucate are două variante: ori se limitează la produsele strict de bază şi trece la categoriile „Delicatese” şi „Tabu” carnea de miel, brânza şi mezelurile, ori se afundă cu mânuţele amândouă în economiile făcute cu greu lunile trecute şi plăteşte mielul cu blana de aur.

Ce mi se pare de neînţeles este cum la noi trebuie să fie totul pe dos faţă de normalitatea lucrurilor. De ce promoţiile nu pot fi reale, încât să le simţi aşa cum le simţi în restul statelor UE, şi de ce în perioada sărbătorilor, orice cost se dublează şi se triplează cu o nesimţire de zile mari? Judecata cea dreaptă pare să nu aibă loc pe meleagurile carpato-danubiano-pontice şi vrea să se strâmbe mereu urmând un interes care numai al cumpărătorului nu este.

Şi zău că te apucă deprimarea şi amărăciunea când vezi în pieţe sau în supermarketuri bătrâni care privesc lung la alimente din care ar gusta, dar pe care nu şi le permit nici măcar o dată sau de două ori în an. La fel cum te încearcă tot soiul de sentimente neortodoxe văzând copii care tânjesc după un iepuraş de ciocolată, dar pe care părinţii plătiţi mizerabil sunt nevoiţi să îl refuze cu noduri în gât.

România a avut tot mai mult în ultimii ani sărbători care nu mai sunt ca odinioară, sărbători pe care nu şi le mai permit toţi românii şi de care nu se mai pot bucura toate păturile sociale. Constatarea este cât se poate de dureroasă şi odată cu ea vine şi o oarecare înţelegere a disperării cu care se aruncă asupra lucrurilor care se distribuie gratuit de la bătrâni amărâţi cu pensii mizere până la părinţi care abia îşi permit pentru familiile lor pâinea cea de toate zilele. Iar pentru acest Paşte, mielul nu vrea defel să îşi lepede lâna de aur, astfel că încă o tradiţie este amânată pentru ani viitori, când nu va mai fi criză, când nu vor mai fi preţuri mari, când… când… când…

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »