Meniu estival: spoiala, fite si prost gust

Magazin Salajean 31 mai 2012 0

Vrem sa fim europeni, ne consideram civilizati si aruncam bani, daca putem, pe haine frumoase, pe masini de fite, arborand, precum un pavilion pe catargul vasului, un lux pe care nu-l intalnesti in alte state. Mai ales la vremuri de criza. In timp ce in tarile vestice, fiecare se intinde cat ii este plapuma, la noi intalnesti o patura sociala de parveniti care te orbesc cu stralucirea pe care o afiseaza. Pe de alta parte, in capatul celalalt al realitatii romanesti, manierele lasa mult de dorit. Cei 7 ani de acasa au fost inchisi in cufarul bunicii de foarte multi dintre noi, mai exact de aceia care considera ca acei 7 ani de acasa tin de vremurile dinainte de 89 si, ca urmare, sunt cat se poate de depasiti. De la functionara care se rasteste la ghiseu, imprastiindu-si nervii si amaraciunea pe trei metri patrati, pana la patronul unui club unde urla manele si se sparg seara de seara valuri de euro, bunele maniere au fost date uitarii.

Bunaoara, in trafic, cate-un sofer salajean se agita sa depaseasca orice masina ii apare in cale pe amaratul si unicul bulevard municipal. Conduce cu piciorul uitat pe acceleratie, in timp ce pe geamul lasat in jos razbat decibeli ce polueaza urechile celorlalti participanti la trafic. Daca il depasesti, te trezesti cu vulgaritati in serie care iti sunt adresate din masina specimenului, totul cu o asemenea turatie incat poti sa juri ca le-a invatat inca din clasa I, in loc de tabla inmultirii.

Daca sunt pietoni, unii salajeni considera ca absolut necesara impanzirea spatiului public cu ambalaje, cu bilete de autobuz folosite, cu PET-uri. La fel, daca ii intalnesti la picnic, la gratar, sunt musai cu haine de firma, etalandu-le ostentativ pentru a epata si a te lasa afis. Ceea ce si reusesc, dar in sens negativ.

Acelasi comportament care include

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »