Manipulare

Magazin Salajean 4 decembrie 2009 0

Fara doar si poate, cei care au urmarit in aceasta campanie electorala televiziunile de stiri, au putut observa cu usurinta ca acestea au fost, mai mult decat oricand, un actor angajat in lupta politica. Fatis, atat Realitatea TV, cat si Antena 3, au fost prinse in tavalugul electoral, astfel incat ambele posturi amintite au dat dovada de o reala si, totusi, explicabila ipocrizie. Este cert ca patronii celor doua televiziuni au decis cu mult timp in urma sa se implice in lupta electorala, singurul lor tel fiind cel de a pune umarul la debarcarea lui Traian Basescu. In acelasi cadru, Mircea Geoana si, intr-o mai mica masura, Crin Antonescu au devenit privilegiatii micului ecran pentru ca serveau aceluiasi scop. Vorbim despre un moment destul de rusinos pentru unele televiziuni.

Imi amintesc prima parte a anilor 90, cu televiziunea de stat pe pozitia de suprematie. La acea vreme, TVR-ul traversa o perioada cenusie, marcata de manipulari in slujba regimului Iliescu. Apoi, marile televiziuni comerciale, imediat dupa afirmarea lor la sfarsitul deceniului trecut, au plonjat direct in lupta politica, contribuind decisiv la erodarea guvernarii CDR. Totusi, cel mai ingrozitor declin al libertatii presei s-a consumat in timpul guvernarii lui Adrian Nastase, atunci cand s-a ajuns la paradoxul ca sase-sapte televiziuni sa transmita deodata, in direct, cate o declaratie banala a premierului PSD. Utilizand un amestec diabolic de presiune si interes reciproc, Nastase a transformat aceste televiziuni in proprile sale slugi la Palatul Victoria. In campania din 2004, Realitatea TV a evadat din stransoare, contribuind intr-o oarecare masura la victoria lui Traian Basescu. Insa, incepand cu 2008, odata cu accentuarea conflictului dintre presedintele statului si patronul acestei televiziuni, Realitatea a devenit din ce in ce mai critica la adresa sefului statului, ajungand un instrument electoral al PSD si PNL, alaturandu-se astfel celeilalte televiziuni pronuntat anti-Basescu, Antena 3.

In atari conditii, este lesne de inteles ca libertatea presei nu este un bun definitiv castigat, la fel cum nici drumul spre democratie nu este un mars triumfal. Fata de ceea ce traim azi, ca jurnalisti, stiu ca, pe timpul lui Nastase, din punctul de vedere al libertatii presei, lucrurile stateau mult mai rau. La aceasta ora, televiziunile se afla intr-o grava criza morala, si nu pentru ca regimul Basescu a exercitat presiuni asupra lor, ci pentru ca ele au ales singure sa-si vanda demnitatea si libertatea. In rest, interesele economice si politice raman aceleasi. Atat pentru politicieni, cat si pentru cei ce le cladesc sau le manjesc imaginea.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »