Manele la iarba verde (de acasa)

Magazin Salajean 22 august 2007 0

Nu am vrea sa abordam iar atat de banalul subiect al manelelor si al iubitorilor genului, nici nu am face-o daca nu ne-am vedea impinsi la acest lucru de ultimele rasunte in materie de auditie muzicala de care ne-am lovit la festivalurile ce au vut loc in Salaj zilele trecute si care se cheama folclorice.

Nici nu vrem sa parem acizi si caustici din cale-afara cand se ajunge la manele, dar nu stim de ce trebuie sa facem ghiveci din folclor, ritmuri de Guta si de Vali Vijelie de fiecare data cand iese poporul la vreo manifestare campeneasca.

Culmea, exact acest lucru se intampla chiar daca serbarea traditional-campeneasca este organizata pe dealul Ciorogarlei, in vreun colt de judet unde ai crede, ba chiar ai spera cu toate panzele sus, ca folclorul a ramas folclor. Cum va spuneam, manelele au intrat adanc si in teritoriul rural, si in mintile unora dintre noi mai slabi de inger si de cultura. Transformarile sunt audibile la tot pasul, iar traditia, vazuta prin aceasta prisma diforma si cetoasa, este redusa la un repertoriu ciudat, slinos si vulgar. Reactiile pe care le desteapta ritmurile Vijelioase sau cu iz de Salam difera de la caz la caz. Adica pe unii ii face sa-si acopere timpanele sau sa o ia pe campii, la propriu si la figurat, numai sa scape, iar pe altii ii face sa ranjeasca de placere si sa incinga un dant oaches, presarat cu picante miscari din buric, care numai a traditie romaneasca nu seamana.

Ca sa revenim la festivalurile folclorice care s-au tinut lant in Salaj, la iarba verde, ba pe la Buciumi, ba pe la Jibou sau Balan, nu putem sa nu ne punem mana pe inima cand ne gandim ca printre cantecele populare au fost horite si manele. Horite sau urlate pe la fiecare dugheana stapanita de damf de mici si bere si impresurata de petrecareti tolaniti direct in iarba, daca tot nu au avut loc la mese. Ca doar este serbare campeneasca, iar maneaua se aude bine si de la sol.

Plange sufletul nostru, ca sa ne exprimam in ton, cand socotim ca maneaua se aude bine si peste hotare, comunitatile de romani din afara granitelor tarii preluand-o si insusindu-si-o ca pe un simbol national. Daca ii intrebi unde se regasesc in aceste melodii cu influente vadit gipsy-bizantine, romanii plecati in UE se agata (iar!?) de iarba verde de acasa si de imagini cu familia traditionala a lui Moromete pe care, cica, le-ar evoca versurile rasuflate zbierate din toti obrajii de vreun talent manelist. Asocierea folclorului romanesc cu manelele sau, mai bine zis, disocierea acestor doua elemente ce tin, pana la urma, de cultura de masa este un lucru care ne pare, in conditiile prezente, ceva ireal. Cu atat mai mult cu cat pentru multi dintre romani talcul baladei Miorita a pierdut teren in fata adevarurilor lui Adrian Minune, iar civilizatia de carton paste vartos aceeasi (da, sa vezi si sa nu crezi!) iarba verde de acasa.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »