Importanta maruntisurilor vietii

Magazin Salajean 3 octombrie 2008 0

Conducerea PDL a anuntat cu surle si trimbite o campanie de stringere de semnaturi pentru instituirea Parlamentului unicameral.

Infatisata si gidilata de Emil Boc, monumentala intruchipare a ridicolului in Romania ultimului secol, initiativa se vrea, indiscutabil, o gaselnita electorala. Instituirea sistemului unicameral presupune modificarea Constitutiei. Un astfel de proces implica dificultati mult mai mari decit cele sugerate de o campanie de stringere de semnaturi. Cum ar fi, de exemplu, organizarea unui Referendum riscant. In plus, modificarea Constitutiei are o cale mult mai simpla decit stringerea de semnaturi: majoritatea de dupa scrutin isi impune vointa in Parlament.

Daca partidul prezidential ar tine cu adevarat la modificarea sistemului nostru parlamentar, nimic nu-l opreste sa astepte scrutinul din 30 noiembrie 2008, sa-l cistige cu peste 50% din voturi si, beneficiind de o asemenea majoritate, sa impuna schimbarea Constitutiei.

Nu vom spune insa ca initiativa PDL e o prostie din punct de vedere constitutional. Vom spune ca e o prostie din punct de vedere electoral. Strategii formatiunii s-au gindit ca stringerea de semnaturi poate fi un bun pretext de a face nitelus campanie. Intra omul in cortul de la coltul strazii, confundindu-l cu un butic de ace si mosorele, si activistul PDL, punindu-l sa semneze, ii spune cum va fi impinzita Romania lui 2050 cu autostrazi daca partidul prezidential va cistiga scrutinul. Un astfel de calcul tradeaza o butucanoasa neintelegere a tarii de dincolo de Chitila. Astfel de campanii in chestiuni de politica generala n-au nici o legatura cu viata de fiecare zi, singura care conteaza pentru alegatorul roman din 2008.

Asa cum au dovedit in chip zdrobitor alegerile locale din acest an, electoratul nostru nu mai e sensibil la problemele tinind de generalitate. In 1992, 1996, poate si in 2000, o parte a electoratului a fost atent la angajamente cum ar fi: lupta impotriva coruptiei, anticomunismul, democratizarea tarii.

Intre timp s-au petrecut insa doua fapte care au impus electoratului un pragmatism definitoriu:

1) O anume lehamite fata de clasa politica.

Drept urmare, partidele sunt privite acum din perspectiva a ceea ce ofera ele imediat pentru imbunatatirea vietii.

2) Constiinta ca din punctul de vedere al politicului nu se mai poate intimpla nimic grav.

Romania e membra a NATO si a Uniunii Europene.

Supravegheata atent de aceste doua organisme, tara noastra nu are cum derapa de la standardele de democratie si ordine de drept.

In consecinta, cetateanul roman, linistit in ce priveste mersul societatii, s-a concentrat pe chestiuni tinind de viata cotidiana.

Aceasta tendinta s-a vazut la alegerile din 2004.

Desi acuzat de coruptie, de dictatura, PSD a cistigat alegerile datorita masurilor luate pentru imbunatatirea vietii cotidiene.

Adincita la localele din 2008, aceasta tendinta se va confirma la scrutinul pentru parlamentare 2008.

Cu atit mai importante vor fi angajamentele tinind de maruntisurile vietii, cu cat uninominalul va confrunta candidatii cu exigente tinind de problemele citorva localitati.

Astfel ca PDL-istii arunca bani in vint. Ceea ce ar fi un pacat. Chiar daca nu sunt banii lor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »