Ho-Ho-Huo de sfârşitul lumii

Mihaela Moldovan 21 decembrie 2012 0
Ho-Ho-Huo de sfârşitul lumii

 

Mai ţineţi minte jelaniile triste intonate pe nas la nunţile tradiţionale, când mireasa şi mirele sunt “ceruţi” de la părinţi şi toată lumea plânge despărţirea de familie, fraţi şi surori de parcă în loc de nuntă, s-ar afla la un prohod? Ei bine, cam aşa mi se par mie toate aceste poveşti halucinante cu sfârşitul lumii, al universului şi al apocalipsei care va lovi Terra. Sigur, vorbim de încă o Apocalipsă anunţată pentru astăzi, după alte nu mai ştiu câte anunţate omenirii de-a lungul secolelor. Poveştile cu iz nostradamuscian mai trezesc însă şi acum fiori în rândul unora, iar un mini-vox populi realizat în rândul sălăjenilor, zilele trecute, referitor la acest subiect mi-a adus în vedere o imagine oarecum prăfuită a minunatei lumi în care trăim. În ciuda tehnologiei care devine tot mai sofisticată pe zi ce trece, a computerelor care ne drămuiesc la secundă existenţa, a valorilor pe care le vrem europene, în adâncul sufletului rămânem guvernaţi de aceleaşi credinţe străvechi după care s-au ghidat generaţii şi generaţii trecute. Fie ele pildele şi prezicerile biblice, ori cele mayaşe, până la urmă au darul de a bloca într-un cerc vicios gândirea umană. Cel puţin, acest lucru l-am constatat auzind de la sălăjeni de vârste tinere şi cu ani de facultate la activ că ar fi cazul să ne umplem cămările cu borcane şi conserve, cu lumânări şi lanterne, cu haine groase, pături şi saci de dormit, nu de alta dar a fi prevăzător nu strică niciodată, cu atât mai mult înaintea zilei în care, potrivit predicţiilor mayaşe, lumea se va sfârşi brusc. Dacă pe de-o parte înţeleg mănunchiul de credinţe care îi face pe bătrânii satelor sălăjene să ia, oarecum, pe bune acest sfârşit şi să îl asocieze cu a doua venire a Domnului pe Pământ, pe de alta, toată tevatura şi agitaţia creată în jurul acestei teme de cei şcoliţi mă face să zâmbesc. Bănuiesc că lucrurile sunt, la urma urmei, mult mai simple şi ţin de fapt de nevoia noastră de a crede în ceva mai puternic decât noi. Sigur, aici fiecare are puterea de a alege în ce constă supranaturalul său: că e Dumnezeu, Iehova, Alah, Budha, extratereştri ori Apocalipsă meteoritică nici nu mai contează. Este ca şi cum dacă ele nu ar fi fost inventate ori descoperite deja de generaţiile trecute demult, era doar o chestiune de timp până să facă acest lucru generaţiile ulterioare.

Şi ce mă face să zâmbesc e incredibila putere umană de a crede iar şi iar, aproape la nesfârşit, o poveste spusă şi altadată, dar care nu s-a concretizat. Pentru că, să fim serioşi, mulţi din noi am mai trăit un sfârşit al lumii în 2000, ca să nu vorbim că, prin anii mei de şcoală primară, se anunţa un alt “the end” pentru umanitate. Şi uite că azi mai trăim unul şi jur că-mi stârneşte amuzament această febră care include atâtea lucruri, de la aşteptarea nebună de a se petrece ceva, până la scrutarea cerului în căutarea de extratereştri ori a semnelor Apocalipsei. Ho-Ho-Huo de sfârşitul lumii!

 

 

 

 

 

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »