Mult dezbătutul caz al învăţătoarei spăgare a ajuns la final. S-a decis demiterea acesteia. Mai exact, cadrului didactic i s-a desfăcut contractul de muncă, fapt ce nu îi va permite să mai lucreze în instituţia respectivă, însă nu în sistem. De altfel, doar în vară, un alt cadru didactic a fost subiect de scandal, şi în ciuda demiterii acestuia, azi se află din nou la catedră. Este vorba de fosta directoarea a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, implicată în scandalul mitei de la Bacalaureat. Iar explicaţiile oficialilor din Educaţiei lasă de dorit. Legislaţia în domeniu are „o serie de vulnerabilităţi” a rezumat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţinând că a dat teme departamentului juridic din Minister pentru a schimba legislaţia, astfel încât persoanele care au fost demise să nu mai poată reveni în învăţământ. Era de aşteptat ca doar în al doisprezecelea ceas să se caute soluţii. Însă, să fim serioşi, aceste aşa-zise „vulnerabilităţi” doar acum au ieşit la iveală? Căci faptul că fenomenul mitei este larg răspândit şi în sistemul de învăţământ era ştiut. De la înscrierea la o grădiniţă sau o şcoală mai bună, care costă neoficial, uneori poate chiar şi câteva sute de euro şi până la primirea unor note mai bune, care, eventual, să însemne că elevul a scăpat de corigenţă ori repetenţie, totul este de vânzare. Până şi examenul de bacalaureat, pentru care s-au luat în ultimii ani diverse măsuri pentru a nu putea fi fraudat, se poate lua cu şpagă. Celebrele cazuri de fraudă din vara lui 2013, soldate cu arestări şi trimiteri în judecată au reprezentat, probabil, doar vârful aisbergului. De altfel, conform unui sondaj recent, peste 60 la sută din tinerii români recunosc că au dat cel puţin o dată mită cadrelor didactice. Plus de asta, dacă de mic aşa eşti învăţat…ca părinte ajungi să ţi se pară firesc să „rezolvi” în acest mod educaţia copilului. Şi de fiecare dată când apare un caz similar cu cel al învăţătoarei este dezbătut pe toate părţile, se ameninţă cu diferite măsuri şi se aşterne uitarea la scurt timp de la „incident”, fără nimic concret.
Teoretic, avem învăţământ obligatoriu, zece clase, şi gratuit. Teoretic, căci practic, educaţia copiilor, în multe cazuri, este finanţată de părinţi. Un studiu recent, realizat de Asociaţia „Salvaţi Copiii” arată că, în timp ce gratuitatea sistemului de învăţământ este garantată prin Constituţie, costurile reale plătite de părinţi ajung în medie la 1.500 de lei în mediul rural şi 2.000 de lei pe an în cel urban. Aşadar, care sunt „vulnerabilităţile” unui sistem de învăţământ gratuit doar teoretic?
